UTM a marcat Ziua Mondială a Resuscitării în Băneasa Shopping City
Facultatea de Medicină din cadrul Universității Titu Maiorescu din București a marcat ieri Ziua Mondială a Resuscitării (World Restart a Heart Day) prin intermediul unor ateliere gratuite de prim ajutor și Suport Vital de Bază (BLS). Evenimentul s-a desfășurat în Băneasa Shopping City și s-a bucurat de prezența numeroasă a cadrelor didactice, studenților și vizitatorilor din centrul comercial, situat în nordul capitalei. Participanții au avut oportunitatea să învețe manevrele salvatoare de viață, aplicând teoria pe manechine de prim ajutor de ultimă generație sub atenta îndrumare a profesorilor și studenților mediciniști maiorescieni.
Evenimentul a fost deschis de doamna Conf. Univ. Dr. Elena Rusu (Prorector UTM), care a declarat că Facultatea de Medicină pune un accent deosebit pe cursurile prim ajutor. Studenții mediciniști, învață încă din primul an de studiu cum să recunoască un stop cardio-respirator și cum să acționeze corect până la sosirea echipajului de urgență specializat. Doamna Prorector a mulțumit cadrelor didactice, studenților și voluntarilor din cadrul Asociației Universitare pentru Medicină și Asistență Medicală (AUMAM – UTM) pentru implicare de care au dat dovadă în organizarea acestei acțiuni de interes public.
Alături de colectivului academic maiorescian a fost și domnul Conf. Univ. Dr. Cosmin Moldovan, Decan al Facultății de Medicină. Domnul Decan a menționat în discursul său că este foarte important să ne pregătim cât mai bine pentru a face față situațiilor de urgență și să înțelegem că manevrele de resuscitare nu sunt rezervate doar personalului medical și că orice persoană instruită poate să intervină într-o situație critică dacă știe să aplice protocolul standard de Basic Life Support.
În cadrul atelierelor coordonate de Conf. Univ. Dr. Razvan Adam (inițiator al proiectului), au participat și Prof. Univ. Dr. Dan Mănăstireanu (profesor în cadrul departamentului Măsuri de Prim Ajutor și specialist în Medicină de Dezastru) și Dr. Daniel Radu (Șef UPU – Spitalul Județean de Urgență Ilfov).
Participanții au avut oportunitatea să învețe protocolul de resuscitare cardio-pulmonară (adult și copil) și tehnicile de dezobstrucție a căilor aeriene (Manevra Heilmich). Domnul Conf. Univ. Dr. Razan Adam, inițiator al acestei acțiuni, a declarat în cadrul evenimentului că Ziua Mondială a Resuscitării ne amintește că, într-o lume în continuă schimbare, cunoștințele de prim ajutor și abilitățile de RCP rămân esențiale pentru salvarea vieților. Fiecare persoană poate juca un rol important în această misiune de a face lumea un loc mai sigur.
17.10.2023
Biroul de Marketing, Comunicare și Relații Publice