US and EU Relations Course Webinar – Faculty of Law – TMU

 

La Universitatea Titu Maiorescu, continuăm tradiția cursurilor cu invitați de excepție de la programele de studiu din cadrul Facultății de Drept. La  cursul de Drept Constituțional al Uniunii Europene de la programul de master – Dreptul Uniunii Europene, secțiunea Relații Externe ale Uniunii Europene, din data de 15 decembrie 2023 de la ora 16, în format online, studenții vor avea oportunitatea de a învăța noțiuni noi de la o invitată specială, Marisa Mac Issac. Doamna profesor Mac Issac, este un specialist în domeniul Relațiilor Externe, ce va prezenta studenților maiorescieni o perspectivă aplicată asupra relațiilor externe între Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană.

Marisa Mac Isaac este membru al Serviciului Extern al Statelor Unite. Misiunile sale diplomatice includ proiecte cu țări precum: India, Macedonia de Nord, România, Washington, D.C., Guyana și Muntenegru, unde a avut roluri politice de conducere  și de management de program. Doamna profesor Mac Issac a mai fost invitată și la alte universități din: România, Macedonia de Nord și Muntenegru unde a susținut prelegeri pe teme precum: Statul de Drept și Educația Civică. Înainte de a se alătura Serviciului Extern, doamna Mac Issac și-a fondat și a operat propria afacere în domeniul turismului pe mica insulă Maine unde locuiește și familia dumneaei.