Constantin Mircioiu

 

Universitatea Titu Maiorescu din București deplânge plecarea din această lume a PROFESORULUI CONSTANTIN MIRCIOIU, personalitate de prim rang a învățământului universitar și a farmacologiei românești.

Profesor universitar, cercetător, autor al unei opere științifice recunoscute pentru valoarea ei pe plan național și internațional, membru al Academiei de Științe Medicale, PROFESORUL CONSTANTIN MIRCIOIU a contribuit, prin activitatea și opera sa, la dezvoltarea învățământului universitar farmaceutic și a științelor farmacologice. Ca recunoaștere a valorii și contribuției sale științifice, a fost situat între primii 100 de farmacologi ai lumii, opera sa fiind premiată de Academia Română.

A fost mentorul a zeci de generații de studenți, masteranzi și doctoranzi, care i-au urmat știința și principiile, învățând de la el să fie, la rândul lor, profesioniști. Teoretician și practician, a avut un aport substanțial la dezvoltarea cercetării multidisciplinare și a industriei farmaceutice.

Profesorul Constantin Mircioiu a fost unul dintre fondatorii Facultății de Farmacie a Universității Titu Maiorescu din București și a contribuit, printr-o implicare exemplară, la creșterea și afirmarea acesteia în mediul universitar românesc prin calitatea studiilor și a cercetării. Prin plecarea Profesorului Mircioiu, Universitatea pierde un membru de elită al corpului academic și al comunității maioresciene.

Universitatea Titu Maiorescu transmite condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze între cei drepți!

 

Biroul de Comunicare și Relații cu Presa al Universității Titu Maiorescu
17.05.2022