Universitatea Titu Maiorescu deplânge
plecarea dintre noi a Profesorului Dumitru Gheorghiu
Universitatea Titu Maiorescu este adânc îndurerată și deplânge plecarea din această lume a Profesorului universitar Dumitru Gheorghiu.
Slujba de înmormântare va avea loc luni, 12 iunie începând cu ora 11:30 la Biserica Iancu Nou – Bălăneanu (Şos. Mihai Bravu nr. 117-119) . „Stâlpii” se citesc duminica. 11 iunie la ora 14:00.
Profesorul Dumitru Gheorghiu a fost prorector al Universității Titu Maiorescu, membru al Adunării Generale a Fondatorilor, cadru didactic al UTM încă de la înființarea acesteia, în anul 1990. Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București, a fost cadru didactic al Facultății de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, un profesor de valoare, apreciat și iubit de studenți, autor de cărți, cursuri universitare și studii științifice, mentor și îndrumător pentru generații de tineri. A fost un intelectual de mare întindere culturală, profund și polivalent, un spirit academic de elită, un promotor al valorilor academice.
În calitate de Prorector, s-a dedicat, cu dăruire, competență și conștiință profesională, coordonării activităților specifice procesului de învățământ, a condus echipele de realizare a rapoartelor Universității în vederea evaluărilor instituționale de către ARACIS. Prin întreaga sa activitate, Prorectorul Gheorghiu a avut o contribuție importantă la dezvoltarea și afirmarea Universității Titu Maiorescu în spațiul învățământului superior românesc și european, la consolidarea actualului statut al acesteia, de universitate emblematică a României.
Profesorul Dumitru Gheorghiu a fost un coleg exemplar, întotdeauna deschis colaborării, un sprijin pentru toți, un OM BUN, modest, îndatoritor, discret, care a împărtășit valorile morale și spirituale ale umanismului, un model de atitudine academică și conduită umană.
Plecarea dintre noi a Profesorul Dumitru Gheorghiu reprezintă o grea pierdere pentru Universitatea Titu Maiorescu și pentru învățământul universitar românesc. Domnia sa rămâne în galeria marilor profesori ai Universității, care au pregătit, prin educație de calitate, promoții de studenți și au participat la edificarea unui lăcaș de învățătură academică de elită al țării. Comunitatea academică maioresciană își exprimă recunoștința pentru întreaga activitate și contribuție a Profesorul Dumitru Gheorghiu la dezvoltarea Universității.
În fața acestei grele pierderi, Universitatea își exprimă adâncul regret și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între cei Drepți!
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Universității Titu Maiorescu din București
09.06.2023