Universitatea Titu Maiorescu din București își exprimă adâncul regret la plecarea dintre noi a domnului profesor universitar Emilian Stancu. Dispariția Profesorului reprezintă o pierdere pentru domeniul dreptului și, în același timp, pentru comunitatea academică maioresciană.
Profesorul Emilian Stancu a fost o personalitate marcantă a științelor juridice românești. Și-a dedicat întreaga carieră dreptului, învățământului superior și cercetării științifice, de-a lungul unei activități prodigioase, în calitate de practician – avocat, membru al Baroului din București –, profesor universitar, cercetător, mentor, conducător de doctorat, autor.
Ca profesor universitar, a fost un deschizător de drumuri într-un domeniu de importanță majoră, Criminalistica, numele său devenind sinonim cu această disciplină fundamentală, ca o emblemă a excelenței academice și științifice. Opera sa, formată din tratate, cursuri universitare, studii și articole, și activitatea de mare complexitate și deschidere au clădit și consacrat prestigiul unei personalități a dreptului românesc. Dedicat, prin vocație și pasiune, carierei universitare, domnia sa a fost, timp de peste două decenii, profesor al Universității Titu Maiorescu din București, decan și cadru didactic al Facultății de Drept.
Pentru Universitatea Titu Maiorescu, Profesorul Emilian Stancu a fost unul dintre membrii de elită ai corpului academic, profesor, mentor și magistru. În calitățile Domniei Sale de profesor și decan, a avut o contribuție importantă la dezvoltarea Facultății de Drept – astăzi, una dintre cele mai bune facultăți de profil din țară, recunoscută ca atare și în străinătate – și la evoluția în ansamblu a Universității Titu Maiorescu. Respectat pentru prestigiul universitar și profesional, pentru valoarea activității didactice și a operei științifice, iubit pentru dedicație, empatie și modul carismatic de relaționare și colaborare, Domnia Sa a fost o personalitate exemplară, un model academic și uman pentru promoții de studenți și absolvenți, pentru o întreagă comunitate universitară.
Universitatea Titu Maiorescu pierde un fondator, un Profesor și un Magistru al Dreptului. Dincolo de timp, Profesorul Emilian Stancu va rămâne pentru totdeauna în Panteonul Universității.
Profund îndurerată, întreaga comunitate a Universității deplânge despărțirea de Profesorul său și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!
Biroul de Comunicare și Relații cu Presa al Universității Titu Maiorescu
30.03.2022