Facultatea de Medicină Dentară a Universității „Titu Maiorescu” din București celebrează progresul și construirea unui sistem de lucru în echipă alăturându-se cu bucurie manifestărilor festive dedicate aniversării de 35 de ani de la înființarea Universității.
În deschidere, decanul facultății, Conf. Univ. Dr. Ana Maria Pangică adresează un călduros „La mulți ani, UTM!” și premiază întreaga echipă de cadre didactice, studenți sau absolvenți, și personal auxiliar care a depus un efort comun pentru dezvoltarea Facultății de Medicină Dentară.
Ne-am simțit onorați de prezența: Domnului Președinte al Senatului Conf. univ. dr. ing. Iustin Priescu, Domnului Vicepreședinte Prof. univ. dr. Valentin Pau, a Doamnei Prorector Conf.univ.dr. Elena Rusu, a Domnului Prorector Prof.univ.dr.Titi Paraschiv, a Domnului Prorector Lect. Univ. dr. Teofil Panc și a a Domnului Prof.univ.dr Horia Barbu, care au susținut alocuțiuni.
Adunarea Generală Festivă a reprezentat un moment simbolic de celebrare și recunoștință, dedicat viziunii și implicării care ne-au ghidat în formarea unui număr consistent de specialiști: 29 generații, peste 3.300 de absolvenți și o comunitate academică formată din peste 150 de cadre didactice titulare și asociate.
La mulți ani, Universității Titu Maiorescu !
La mulți ani, Facultății de Medicină Dentară !
La mulți ani comunității maioresciene care se îndreaptă mereu spre progres !