SUB EGIDA FACULTĂȚII DE ȘTIINȚELE COMUNICĂRII ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

S-A DESFĂȘURAT SIMPOZIONUL

”CULTURA DE SECURITATE-PRIORITATE LA NIVELUL NATO ȘI AL UNIUNII EUROPENE”

 

Pe data de 27 martie 2019, Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale/Universitatea Titu Maiorescu a organizat simpozionul intitulat ”Cultura de securitate-prioritate la nivelul NATO și al Uniunii Europene”. Manifestarea științifică, cuprinsă în programul de activități al Centrului de Cercetare în domeniul Relațiilor Internaționale, Geopoliticii și Studiilor de Securitate a fost organizată în parteneriat cu Universitatea Danubius din Galați, fiind prilejuită de sărbătorirea a șapte decenii de la înființarea NATO și a cinsprezece ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică. Evenimentul s-a bucurat de prezența semnificativă a unor cadre didactice, cercetători, studenți și masteranzi din diverse universități și institute de cercetare ale Capitalei și din plan național. Printre afilierile instituționale ale participanților menționăm: Universitatea București, Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Spiru Haret, Universitatea Națională de Apărare Carol I, Universitatea Ecologică, Geopolitica Magazin, Universitatea Danubius din Galați și Universitatea Titu Maiorescu.

Desfășurat într-o zi cu profunde semnificații istorice pentru România-când s-au împlinit 101 ani de la marele moment istoric al Unirii Basarabiei cu Regatul României-simpozionul a debutat prin prezentarea de catre domnul Prof.univ.dr. Sorin Ivan, decanul Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale, a importanței pe care o are manifestarea științifică pentru comunitatea specialiștilor în relații internaționale și studii de securitate, pe de o parte, dar și pentru studenții care se specializează în relații internaționale și studii europene, pe de altă parte.

Din partea instituției gazdă a simpozionului, domnul Lect.univ.dr Eugen Lungu a făcut o scurta trecere în revistă a drumului parcurs de Alianța Nord-Atlantică, de la înființarea sa la 4 aprilie 1949 și până la Summitul NATO de la Bruxelles din vara anului 2018. S-au remarcat momentele cele mai importante pe care le-a cunoscut istoria de șapte decenii a Alianței: confruntarea, în plan ideologic, cu statele Tratatului de la Varșovia (1949-1991); primirea de noi membri în Alianță în perioada Războiului Rece; participarea pentru prima dată la o operație militară în 1995 (Războiul din Bosnia-Herțegovina); desfășurarea campaniei aeriene împotriva Serbiei în 1999 (criza din Kosovo); activarea pentru prima dată în istoria Alianței a Articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic (11 septembrie 2001); operațiile aeriene din Libia finalizate cu înlăturarea de la putere a președintelui Muammar Gaddafi (2011); extinderea Alianței prin primirea de noi membri din rândul statelor Europei Centrale și de Sud-Est (1999-2017), etc.

A urmat sesiunea de prezentări la care s-au înscris 11 cadre didactice și cercetători, fiind abordate diverse teme din domeniul relațiilor internaționale și studiilor de securitate, într-o strânsă conexiune cu conceptul de cultură de securitate. În acest context, am putut remarca o serie de expuneri având subiecte de o reală actualitate și relevanță științifică, cum au fost: Securitatea – între national și international; Strategiile NATO și războiul hibrid; Cooperarea de intelligence în NATO; Afectarea sistemelor și managementul crizei teroriste; Categoriile de amenințare și vulnerabilitate  – variabilele conceptului de risc de Securitate; Impactul migrației asupra culturii de securitate europene; Cooperarea NATO-UE în domeniul securității și apărării; Cultura de securitate în domeniul Intelligence; Intrarea și ieșirea din vigoare a tratatelor internaționale; Cultura de securitate și dimensiunea militară a securității; Cultura de securitate în România.

Abordarea diversă a fenomenului securității interne și internaționale, în conexiune cu conceptul de cultură de securitate, dezbaterile intense și nuanțate care s-au remarcat pe întreaga desfășurare a simpozionului, pun în evidență anvergura evenimentului, precum și importanța domeniului propus de organizatori. Simpozionul constituie, totodată, începutul unei serii de manifestări tematice care urmează să fie organizate de Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale în anul 2019,  în care se sărbătoresc șapte decenii de la înființarea NATO și cinsprezece ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică.