CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.(1) În cadrul IOSUD Titu Maiorescu este organizată Şcoala Doctorală Drept.
(2) Organizarea ciclului de studii doctorale se face în conformitate cu prevederile urmatoarelor acte normative: Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011; Hotărârea Guvernului nr.682/2011 privind Codul studiilor universitate de doctorat;Carta Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, precum şi Regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti.
Art. 2. Doctoratul în domeniul Drept are două componente: un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi un program de cercetare ştiinţifică, finalizat prin teza de doctorat.
Art. 3. (1) Şcoala Doctorală este organizată pentru doctoratul ştiinţific în domeniul fundamental Ştiinte juridice, specializarea Drept.
(2) Universitatea Titu Maiorescu promovează interdisciplinaritatea în studiile universitare de doctorat în condiţii, în centrul strategiei de organizare şi acestora asigurându-se calitatea la cel mai înalt nivel.
CAPITOLUL II
Organizarea studiilor universitare de doctorat în cadrul Şcolii Doctorale Drept
Art. 4. (1) Şcoala doctorală Drept este o structură organizatorică şi administrativă constituită în cadrul IOSUD Titu Maiorescu şi care oferă sprijinul necesar pentru desfăşurarea studiilor de doctorat în domeniul Drept. Ea se poate constitui numai dacă cuprinde cel puţin 3 conducători de doctorat.
(2) Şcoala doctorală Drept este condusă de un director al şcolii doctorale şi de consiliul şcolii doctorale. Directorul şcolii doctorale este asimilat directorului de departament. Consiliul şcolii doctorale este asimilat consiliului departamentului.
(3) Consiliul şcolii doctorale Drept se compune din 5 membri din care unul este directorul şcolii doctorale, iar ca membri 2 conducători de doctorat şi 2 studenţi-doctoranzi.
(4) Membrii consiliului şcolii doctorale Drept care sunt cadre didactice universitare sau cercetători trebuie să aibă dreptul de a conduce doctorate, în ţară sau în străinătate, şi să îndeplinească standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data desemnării lor ca membri ai consiliului şcolii doctorale, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
(5) Membrii consiliului şcolii doctorale Drept se aleg prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat din şcoala doctorală respectivă.
(6) Mandatul consiliului şcolii doctorale Drept este de 5 ani.
(7) Studenţii-doctoranzi membri ai consiliului şcolii doctorale Drept care îşi finalizează studiile doctorale în timpul mandatului consiliului îşi pierd calitatea de membru al consiliului la data susţinerii publice a tezei de doctorat.
(8) Pentru ocuparea unor locuri vacante în cadrul consiliului şcolii doctorale Drept se organizează alegeri parţiale, potrivit prevederilor alin. (5), iar mandatul noului membru încetează la expirarea mandatului consiliului şcolii doctorale.
(9) Consiliul şcolii doctorale Drept este condus de către directorul şcolii doctorale, care este numit de către CSUD dintre conducătorii de doctorat din cadrul şcolii doctorale şi este membru de drept în consiliul şcolii doctorale.
(10) Consiliul şcolii doctorale se întâlneşte de cel puţin 3 ori pe an, la cererea directorului şcolii doctorale sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Art. 5
Principalele atribuţii ale consiliului şcolii doctorale Drept sunt:
- a) elaborarea regulamentului şcolii doctorale;
- b) luarea deciziilor privind acordarea sau revocarea calităţii de membru al şcolii doctorale unor conducători de doctorat, precum şi stabilirea de standarde minimale de performanţă ştiinţifică în vederea aplicării obiective a acestor proceduri;
- c) înmatricularea şi exmatricularea studenţilor-doctoranzi, la propunerea conducătorilor de doctorat membri ai şcolii doctorale;
- d) luarea deciziilor privind avizarea statului de funcţii al personalului didactic şi de cercetare afiliat şcolii doctorale, după caz;
- e) asistarea evaluatorului extern în procesul de evaluare în vederea acreditării/reacreditării sau a autorizării provizorii a şcolii doctorale;
- f) alte atribuţii specifice.
Art. 6
(1) Regulamentul şcolii doctorale Drept stabileşte modul în care sunt organizate şi se desfăşoară programele de studii universitare de doctorat în cadrul şcolii doctorale.
(2) Regulamentul şcolii doctorale Drept este elaborat de către consiliul şcolii doctorale, prin consultarea tuturor conducătorilor de doctorat membri ai şcolii respective, cu respectarea Regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat de la nivelul IOSUD.
(3) Regulamentul şcolii doctorale se avizează prin votul universal, direct, secret şi egal al majorităţii absolute a conducătorilor de doctorat membri ai şcolii respective.
(4) Regulamentul şcolii doctorale se aprobă de CSUD.
(5) Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizând cel puţin următoarele aspecte:
- a) acceptarea de noi membri conducători de doctorat, precum şi reglementări referitoare la modalitatea prin care unui conducător de doctorat îi poate fi retrasă calitatea de membru al şcolii doctorale;
- b) mecanismele prin care se iau deciziile în ceea ce priveşte oportunitatea, structura şi conţinutul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate;
- c) procedurile de schimbare a conducătorului de doctorat al unui anumit student-doctorand şi procedurile de mediere a conflictelor;
- d) condiţiile în care programul de doctorat poate fi întrerupt;
- e) modalităţile de prevenire a fraudei în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului;
- f) asigurarea accesului la resursele de cercetare;
- g) obligaţiile de frecvenţă ale studenţilor-doctoranzi, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(6) Regulamentul se poate aplica şi în cazul programelor de studii universitare de doctorat desfăşurate în cotutelă, dacă prin acordul de parteneriat s-a decis astfel.
Art. 7
Şcolile doctorale au obligaţia să ofere informaţii corecte şi complete privind programele de studii universitare de doctorat candidaţilor la aceste programe, comunităţii universitare şi altor persoane fizice sau juridice interesate.
CAPITOLUL III
Conducătorul de doctorat
Art. 8
Pot fi conducători de doctorat în cadrul şcolii doctorale Drept persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, precum şi persoanele care dobândesc acest drept potrivit prevederilor art. 166 din Legea nr. 1/2011.
Art. 9
(1) Pentru a conduce doctorate, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu UTM şi să fie membru al şcolii doctorale Drept.
(2) Un conducător de doctorat poate îndruma studenţi-doctoranzi numai în domeniul pentru care a obţinut acest drept.
Art. 10
(1) Un conducător de doctorat din cadrul şcolii doctorale Drept poate îndruma simultan studenţi-doctoranzi numai în cadrul IOSUD Titu Maiorescu, excepţie făcând doctoratele conduse în cotutelă.
(2) Studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul-doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din România şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a doi conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studiu sau unul dintre conducătorii de doctorat a împlinit vârsta de 65 de ani, potrivit prevederilor art. 289 alin. (4) din Legea nr. 1/2011.
(3) Un conducător de doctorat poate îndruma simultan un număr maximum de studenţi-doctoranzi stabilit de Senatul UTM, aflaţi în diverse stadii ale studiilor de doctorat.
(4) În cazul doctoratului în cotutelă se defineşte un conducător de doctorat principal. Studentul-doctorand este contabilizat integral la conducătorul de doctorat principal, inclusiv în normarea activităţii de predare şi cercetare a acestuia.
Art. 11
(1) La cererea motivată a studentului-doctorand, consiliul şcolii doctorale Drept poate decide schimbarea conducătorului de doctorat dacă s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor legale sau contractuale asumate de către acesta ori pentru alte motive care vizează raportul de îndrumare dintre conducătorul de doctorat şi studentul-doctorand.
(2)În cazul existenţei unui conflict între între studentul-doctorand şi conducătorul de doctorat, directorul şcolii doctorale Drept va sesiza Directorul CSUD Titu Maiorescu care dispune constituirea unei comisii formate din 3 persoane compusă din conducători de doctorat, studenţi-doctoranzi şi personal tehnic care va elabora un raport pe baza căruia acestuia va adopta o decizie.
(3) Consiliul şcolii doctorale Drept desemnează un alt conducător de doctorat în cazul prevăzut la alin. (1), precum şi în cazul în care se constată indisponibilitatea conducătorului de doctorat.
(4) La desemnarea unui nou conducător de doctorat, consiliul şcolii doctorale Drept va avea în vedere prioritar necesitatea ca studentul-doctorand să poată finaliza programul de doctorat.
Art. 12
(1) Pentru desfăşurarea doctoratului, studentul-doctorand este sprijinit de o comisie de îndrumare, formată din alţi 3 membri care pot face parte din echipa de cercetare a conducătorului de doctorat, din alte persoane afiliate şcolii doctorale sau din cadre didactice şi de cercetare neafiliate acesteia cu titlul de doctor şi funcţia didactică de cel puţin lector universitar sau şef de lucrări.
(2) Componenţa comisiei de îndrumare este stabilită de conducătorul de doctorat în urma consultării cu studentul-doctorand.
Art. 12
Calitatea de membru al școlii doctorale poate fi retrasă în condițiile în care un conducător de doctorat nu mai întrunește condițiile legale sau pentru rațiuni de încălcare a principiilor de etică a cercetării. Decizia de retragere este luată de către Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat al IOSUD Universitatea Titu Maiorescu la propunerea Consiliului Școlii Doctorale Drept.
CAPITOLUL IV
Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi programul de cercetare ştiinţifică
Art. 13
Programul de pregătire doctorală este stabilit de către conducătorul de doctorat.
- Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfăşurării şi organizării programului de pregătire doctorală a studentului-doctorand revine conducătorului de doctorat.
- Conducătorul de doctorat este direct responsabil pentru parcursul ştiinţific al studentului-doctorand, fiind obligat să facă tot posibilul pentru a-i asigura acestuia condiţiile, cunoştinţele şi informaţiile care să maximizeze şansele finalizării cu succes a programului de doctorat.
- Asigurarea resurselor necesare desfăşurării pregătirii doctorale reprezintă o obligaţie a UTM, a şcolii doctorale şi a conducătorului de doctorat.
- UTM, prin şcolile doctorale, garantează accesul al doctoranzilor la resursele logistice şi de cercetare, la proiecte de cercetare cu relevanţă naţională şi internaţională.
Art. 14
Printre activităţile care pot fi recomandate de către conducătorul de doctorat pentru a fi cuprinse în programul de doctorat se pot regăsi:
- parcurgerea unui program de masterat de cercetare organizat în cadrul şcolii doctorale din UTM;
- frecventarea cursurilor şi a seminarilor a 3-5 discipline din planurile de învăţământ ale masteratelor de cercetare oferite de UTM;
- participarea la activităţile profesionale şi ştiinţifice organizate de şcoala doctorală;
- integrarea în echipele de cercetare coordonate sau la care participă conducătorul ştiinţific şi membrii comisiei de îndrumare;
- participarea la manifestări ştiinţifice de profil organizate în ţară sau în străinătate;
- publicarea unor articole în reviste cu recunoaştere naţională şi internaţională participarea în echipele de redacţie ale unor publicaţii de specialitate recunoscute de către CNC.
- alte activităţi convenite cu doctorandul.
Art. 15
(1) Şcoala doctorală Drept pune la dispoziţia studenţilor-doctoranzi un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate alcătuit din activităţi desfăşurate în formaţiuni instituţionalizate de studiu, prin cursuri, seminare, laboratoare şi altele asemenea.
(2) Deciziile în ceea ce privește oportunitatea, structura și conținutul programului de pregătire bazat pe studii universitare de doctorat se iau de către Consiliul Școlii Doctorale Drept. Analiza acestor aspecte urmează să fie efectuată în mod periodic.
Art. 16
(1) Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate nu trebuie să afecteze în mod negativ timpul disponibil al studentului-doctorand pentru programul individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică şi trebuie să fie relevant pentru subiectul de cercetare al lucrării de doctorat.
(2) Creditele obţinute într-un program de master de cercetare sau parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat şi/ori a unor stagii de cercetare ştiinţifică, desfăşurate în ţară sau în străinătate, în universităţi ori în unităţi de cercetare-dezvoltare de prestigiu, pot fi recunoscute ca echivalente cu cele dintr-un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate. Echivalarea este propusă de către conducătorul de doctorat şi se aprobă de către consiliul şcolii doctorale.
(3) Participarea unui anumit student-doctorand la programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi alegerea elementelor de studiu din cadrul acestui program care trebuie urmate de către studentul-doctorand sunt stabilite exclusiv şi independent de către conducătorul de doctorat al acestuia. Îngrădirea acestei opţiuni a conducătorului de doctorat este interzisă.
(4) Studentul-doctorand poate opta în mod independent pentru parcurgerea cursurilor din cadrul studiilor universitare avansate puse la dispoziţie de şcoala doctorală proprie sau de către alte şcoli doctorale. Îngrădirea acestei opţiuni proprii este interzisă.
(5) Durata cumulată a programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate nu poate depăşi 3 luni pentru domeniul Drept.
(6) Obligaţiile de frecvenţă ale studenţilor-doctoranzi, vor fi cele stabilite conform metodologiilor elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Art. 17
(1) Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate este un instrument pentru îmbogăţirea cunoştinţelor studentului-doctorand şi care îi serveşte acestuia pentru derularea în bune condiţii a programului de cercetare ştiinţifică şi pentru dobândirea de competenţe avansate specifice ciclului de studii universitare de doctorat.
(2) Eventualele evaluări aferente cursurilor, seminarelor sau laboratoarelor din cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate care se pot concretiza în examene, colocvii, probe de verificări de cunoştinţe finalizate cu note de la 1 la 10 sau cu calificativul admis/respins au un rol exclusiv informativ, nu sunt obligatorii pentru studenţii-doctoranzi şi nu pot condiţiona parcursul acestora în cadrul programului de studii. Evaluarea în vederea acordării titlului de doctor se face pe baza tezei de doctorat şi a susţinerii publice a acesteia.
(3) IOSUD, prin şcolile doctorale, facilitează şi garantează flexibilitatea curriculară a programelor de studii universitare de doctorat.
Art. 18
(1) În vederea asigurării bazei necesare de cunoştinţe pentru desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, şcoala doctorală Drept poate organiza în cadrul său programe de studii universitare de master de cercetare, exclusiv la forma de învăţământ cu frecvenţă şi orientate preponderent spre formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică.
(2) Învăţarea realizată în cadrul masterului de cercetare poate fi echivalată cu programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate.
(3) Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate poate fi realizat şi prin participarea studenţilor-doctoranzi la cursurile masterului de cercetare organizat de şcoala doctorală dacă nu au mai parcurs aceste cursuri, fără ca studenţii-doctoranzi să fie obligaţi să susţină examenele de promovare din cadrul acestui ciclu.
Art. 19
(1) Programul de cercetare ştiinţifică presupune participarea studentului-doctorand în unul sau mai multe proiecte ştiinţifice stabilite de către conducătorul de doctorat.
(2) Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfăşurării şi organizării programului de cercetare ştiinţifică al studentului-doctorand revine conducătorului de doctorat.
(3) Conducătorul de doctorat este direct responsabil pentru parcursul ştiinţific al studentului-doctorand, fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru a-i asigura acestuia condiţiile, cunoştinţele şi informaţiile care să maximizeze şansele finalizării programului de doctorat.
(4) Asigurarea resurselor necesare desfăşurării proiectelor de cercetare în care este implicat studentul-doctorand reprezintă şi o obligaţie specifică a IOSUD, a şcolii doctorale şi a conducătorului de doctorat.
Art. 20
Pentru asigurarea unui parcurs ştiinţific coerent, studentul-doctorand susţine, la solicitarea sa şi cel puţin o dată la 12 luni, o prezentare a progresului programului său de cercetare ştiinţifică în faţa comisiei de îndrumare şi a conducătorului de doctorat, care au rolul de a ghida, a corecta şi a susţine parcursul ştiinţific al studentului-doctorand.
Art.21
Cerinţele minimale cuprinse în programul de pregătire doctorală sunt:
- întocmirea a cel puţin două referate de cercetare ştiinţifică, în cursul anului doi de studiu;
- participarea la sesiunile anuale ale comunicărilor rezultatelor cercetării ştiinţifice, din cadrul şcolii doctorale;
- participarea la proiecte de cercetare colective în cadrul şcolii doctorale şi la proiecte de cercetare interdisciplinare organizate de şcolile doctorale
- publicarea a cel puţin trei articole în reviste de specialitate
- prezentări orale / poster la conferinţe naţionale şi internaţionale
CAPITOLUL V
Teza de doctorat şi finalizarea studiilor universitare de doctorat
Art. 22
(1) Teza de doctorat se elaborează conform regulilor privind structura şi redactarea tezei de doctorat ce fac obiectul Anexei nr. 5 la Regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti
(2) Conţinutul tezei de doctorat este stabilit de studentul-doctorand prin consultare cu conducătorul de doctorat şi va respecta structura-cadru şi limitările impuse de regulamentul şcolii doctorale.
(3) Titlul tezei de doctorat poate fi modificat la libera alegere a studentului-doctorand până în momentul finalizării acesteia în vederea susţinerii publice.
(4) Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menţionarea sursei pentru orice material preluat.
(5) Durata programului de doctorat este, de regulă, de 3 ani.
(6) Studenții-doctoranzi au obligația de frecvență la activitățile prevăzute în programului de studii universitate de doctorat, conform prevevedrilor prezentului regulament și conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației Naționale. De asemenea, ei trebuie să țină o legătură sistematică și permanentă cu conducătorulu de doctorat pe tot parcusrsul studiilor doctorale
(6) Din motive temeinice, durata programului de doctorat poate fi prelungită cu 1-2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor disponibile.
(7) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice. Acestea pot să constea în rațiuni de ordin medical sau personal care să pună în imposibilitate studentul-doctorand să-și continue studiile doctorale. Temeinicia motivelor invocate este analizată de conducătorul de doctorat. Durata studiilor doctorale se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate
(8) Studentul-doctorand este autorul tezei de doctorat şi îşi asumă corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate în teză, precum şi a opiniilor şi demonstraţiilor exprimate în teză.
(9) Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalităţii conţinutului, potrivit prevederilor art. 170 din Legea nr. 1/2011.
(10) Frauda în cercetarea științifică, inclusiv a plagiatului va fi prevenită prin folosirea concomitentă a a diverselor modalități: program antiplagiat, apelare la referenți de specialitate etc.
(11) În urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau comisia de îndrumare, acordul de susţinere publică nu se obţine.
Art. 23
(1)Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de doctorat evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: „Excelent“, „Foarte bine“, „Bine“, „Satisfăcător“ şi „Nesatisfăcător“.
(2) În cazul în care un membru al comisiei de doctorat identifică în cadrul evaluării tezei, atât anterior susţinerii publice, cât şi în cadrul acesteia, abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, membrul comisiei de doctorat este obligat să ia următoarele măsuri:
- să sesizeze comisia de etică a instituţiei de învăţământ superior în care este înmatriculat studentul-doctorand şi comisia de etică a instituţiei în care este angajat conducătorul de doctorat pentru analiza şi soluţionarea cazului, inclusiv prin exmatricularea studentului-doctorand, potrivit art. 306–310 şi 318–322 din Legea nr. 1/2011 şi prevederilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare;
- să notifice abaterile tuturor membrilor comisiei de doctorat şi să propună acordarea calificativului „Nesatisfăcător“.
Art. 24
(1) Durata programului de doctorat în cadrul şcolii doctorale Drept este, de regulă, de 3 ani.
(2) Din motive temeinice, durata programului de doctorat poate fi prelungită cu 1–2 ani, cu aprobarea Senatului Universităţii Titu Maiorescu, la propunerea conducătorului de doctorat şi în limita fondurilor disponibile.Motivele temeinice se pot raporta la aspecte referitoare la probleme profesionale, familiale sau de sănătate.
(3) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice. Durata acestor studii se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.Temeinicia motivelor de întrerupere este analizată de către Directorul şcolii doctorale Drept, care propune o soluţie directorului CSUD Titu Maiorescu care decide în acest sens.
(4) Prelungirea prevăzută la alin. (3), respectiv întreruperea şi prelungirea prevăzute la alin. (4) se stabilesc prin acte adiţionale la contractul de studii universitare de doctorat.
Art. 25
Prezentul regulament se completează cu prevederile Regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat în cadrul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, precum şi reglementările legale în materie.