UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
PROGRAM MANAGERIAL
PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR AL
UNIVERSITĂȚII TITU MAIORESCU
2020-2024
Candidat: Prof.univ.dr. Iosif Urs
ianuarie 2020
BUCUREȘTI
Universitatea, la 30 de ani de la înființare
PREAMBUL
1. Anul 2020 este important în istoria și evoluția Universității Titu Maiorescu. La 23 Aprilie 2020, Universitatea aniversează 30 de ani de existență, trei decenii de-a lungul cărora instituția a parcurs un proces continuu de evoluție și dezvoltare. Împlinirea a 30 de ani constituie pentru Universitatea Titu Maiorescu un cadru nu numai al aniversării, ci și – mai important – al evaluării și analizei instituționale, al reflecției lucide cu privire la ceea ce s-a realizat și la ceea ce urmează să fie înscris pe agenda managerială a priorităților. În acest timp, Universitatea și-a dezvoltat și consolidat identitatea în cadrul sistemului național de învățământ superior, având ca obiective și ideal educația și cercetarea științifică, calitatea programelor de studii, profesionalismul resurselor umane și dezvoltarea bazei materiale.
2. La trei decenii de existență, Universitatea Titu Maiorescu este o universitate solidă, complexă ca structură, modernă prin viziune, programe educaționale și deschidere, europeană în spirit, valori și idealuri. Doi vectori emblematici și dominanți ai identității sale instituționale sunt: statutul de universitate de cercetare avansată și educație, asumat prin Cartă, și calificativul „grad de încredere ridicat”, acordat de către ARACIS în urma evaluării instituționale. În structura UTM, intră: 10 facultăți, 20 de programe de licență la forma de învățământ cu frecvență, cinci programe de licență la forma de învățământ la distanță, 26 de programe masterale și trei școli doctorale în domeniile: Drept, Medicină, Medicină Dentară. La nivel de licență, funcționează și două programe în limba engleză, la Facultatea de Medicină și, respectiv la Facultatea de Medicină Dentară. La acestea se adaugă trei cursuri postuniversitare: Incluziunea în sistemul de învățământ a copiilor cu cerințe educaționale speciale, Puericultura – dimensiune a educației antepreșcolare și Posturologie, primele două la Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale, iar al treilea la Facultatea de Medicină. Totodată, în structura Universității funcționează Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic (DSPP) și Programul Pregătitor de Limba Română pentru cetățeni străini și două institute de cercetare: Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare și Institutul de Cercetări Medicale „Acad. Nicolae Cajal”, precum și nouă centre de cercetare la nivelul facultăților. Acestora li se adaugă Institutul Academic Titu Maiorescu, deschis către educație, știință și cultură, care editează revista Laudatio.
3. Universitatea Titu Maiorescu este profund ancorată în realitatea Spațiului European al Învățământului Superior și al Spațiului European al Cercetării, ca instituție modernă, activă, dinamică, deschisă prin misiunea sa și prin programe către necesitățile societății bazate pe cunoaștere. Universitatea este parte a rețelei internaționale a educației și cercetării, formată din instituții, organizații și programe, alături de alte universități din Uniunea Europeană, din Europa și din întreaga lume. Universitatea Titu Maiorescu este membru al unor organizației de prestigiu, cum sunt: Asociația Europeană a Universităților (European University Association, EUA), Asociația Europeană a Coordonatorilor Erasmus (European Association of the Erasmus Coordinators, EAEC), Agenția Universitară a Francofoniei (Agence Universitaire de la Francophonie, AUF), dezvoltând în acest cadru relații de parteneriat cu universități din alte țări precum și internaționalizarea programelor de studii.
4. Actuala realitate instituțională califică Universitatea Titu Maiorescu ca pe o universitate de calitate a României, recunoscută ca atare pe plan intern și internațional. La debutul mandatului managerial pentru următorul interval de patru ani, 2020-2024, Universitatea se află într-un moment important al evoluției și dezvoltării ei. Este momentul definirii unor noi opțiuni strategice și linii de acțiune care să asigure continuarea procesului de dezvoltare, să țină cont de exigențele și cerințele prezentului, de opțiunile și tendințele educației și formării tinerilor, de mediul concurențial, de dificultățile economice și sociale, de realitatea pieței forței de muncă, precum și de perspectivele care se conturează în societate și de provocările viitorului privind știința, cunoașterea și tehnologia.
5. Privind Universitatea în dinamica dezvoltării sale, actualul Program Managerial identifică și reliefează o serie de priorități strategice pentru mandatul 2020-2024, subsumate necesității de continuare, cu toate resursele și cu toată energia comunității academice, a edificării instituționale și a perfecționării procesului de dezvoltare complexă privind programele de învățământ, cercetare științifică, resurse umane, studenți, relații internaționale, informatizare și tehnologizare.
I. PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE
6. Uniunea Europeană concepe dezvoltarea și progresul societății prin cunoaștere. Agenda Lisabona și-a propus în anul 2000 edificarea Societății și Economiei bazate pe Cunoaștere până în anul 2010. Dificultățile reale socio-umane au impus ca obiectivul să fie reproiectat pentru următorul interval și asumat la nivelul Strategiei Europa 2020. Având în vedere că sursele fundamentale ale cunoașterii sunt educația și cercetarea, acest proiect de o importanță deosebită pentru prezentul și viitorul UE implică în mod direct universitățile ca instituții-cheie pentru progresul Europei. În direcția Societății bazate pe Cunoaștere, în UE au fost realizate structuri generale precum : Spațiul European al Învățământului Superior (European Higher Education Area – EHEA), Spațiul European al Cercetării (European Research Area – ERA), Spațiul European al Cunoașterii (European Knowledge Area – EKA care dezvoltă politici de anvergură privind reforma învățământului superior. Cadrul reformei îl constituie Declarația Bologna și Procesul pe care aceasta l-a generat la nivel european, iar organizația care coordonează procesele și evoluțiile în materie este Asociația Europeană a Universităților (European University Association – EUA), cu sediul la Bruxelles.
7. Universitatea Titu Maiorescu prin echipele de management din perioada 2006-2020 a fost permanent conectată la ideile, dezbaterea și tendințele reformei europene a educației și cercetării în cadrul Procesului Bologna și sub egida EUA. Accesul la conceptele și ideile europene, prin participarea la conferințele EUA, analizarea sistematică a acestora, inclusiv în studii științifice de anvergură, prezentate la Conferințe Internaționale și publicate în volume ori reviste (unele dintre ele bucurându-se de citări în Europa și SUA), asumarea critică și selectivă a celor mai valoroase dintre ideile reformei și aplicarea lor la nivel instituțional au contribuit la formularea unei ideologii a educației academice și cercetării academice în Universitatea Titu Maiorescu, de esență și orientare europeană, care a reprezentat cadrul dezvoltării conceptuale și instituționale a Universității de-a lungul perioadei menționate și asigură continuitatea dezvoltării sale. Viziunea asupra învățământului superior și cercetării științifice, întemeiată pe fundamentul ideologic astfel cristalizat, este una modernă, progresistă, concentrată pe rolul universității în mileniul al III-lea și orientată spre viitor. Această viziune, racordată în permanență la evoluțiile europene din domeniile educației și cercetării, receptivă la inovare, la procese și tendințe, la pragmatismul științific rămâne, și în perspectiva noului mandat managerial, cu toate ajustările și adaptările necesare, cadrul conceptual și ideologic al dezvoltării Universității pentru perioada 2020-2024.
Apreciem că pentru a realiza obiectivele prevăzute pentru mandatul 2020-2024, managementul instituțional trebuie să țină seama de existența unor provocări și dificultăți, fie de ordin conceptual, legislativ, administrativ, fie de mentalități conservatoare, rigide la inovări și înnoiri, pentru a evita ori diminua riscurile întâlnite în procesul dinamic de reformă.
a) Avem în vedere, în acest sens, pe de o parte structura ciclurilor Procesului Bologna, care ridică și acuză probleme privind ineficiența duratei ciclului de licență, riscul crescut al redundanței între licență și masterat, durata necesară pentru cercetări specifice domeniilor doctorale sau, pe de altă parte, consacrarea principiului masificării și uniformizării învățământului, în contradicție cu vocația învățământului superior de a forma prin excelență, prin rigoare, procese de selecție, elite științifice, la nivel academic consacrat și dezvoltat în Europa.
b) Alte provocări care se adresează managementului instituțional, impuse ori determinate de evoluțiile din lumea contemporană, de dinamica mediului socio-economic, de rezultatele cercetării științifice, de evoluția fără precedent, inclusiv a celor digitale, precum și a biotehnologiilor, vor fi priorități pe agenda echipei manageriale care, prin competență vor adapta și inova programe de învățământ și cercetare.
II. DEZVOLTARE INSTITUȚIONALĂ
8. Obiectivul general al Programului Managerial al Rectorului pentru mandatul 2020-2024 îl reprezintă dezvoltarea instituțională, care privește Universitatea ca întreg, dar și în fiecare dintre domeniile sale de activitate, într-o viziune de ansamblu și într-o amplă sinergie instituțională și care asigură realizarea misiunii Universității înscrisă în Cartă. În acest scop, vom acționa în două direcții fundamentale:
a) menținerea de către Universitate a calificativului „grad de încredere ridicat” la următoarea evaluare care va fi realizată de ARACIS în anul 2022. Dat fiind procesul complex al evaluării, care privește întreaga Universitate, atingerea unui atare obiectiv, subsumat ideii de dezvoltare instituțională, antrenează fiecare dintre domeniile ei fundamentale de activitate, de la bază materială la relații internaționale. De aici, nevoia de coerență la nivelul politicilor mangeriale și al activităților, sub exigența responsabilității la fiecare nivel, a calității și eficienței.
b) atingerea de către Universitate a statutului de „universitate de cercetare avansată și educație” în cadrul evaluării și clasificării universităților din România, desfășurată sub autoritatea Ministerului Educației și Cercetării.
9. Desfășurarea unui proces de învățământ de calitate constituie un obiectiv constant, de prim ordin, al managementului instituțional. Nevoia de calitate și excelență privește și cercetarea științifică, un domeniu care, prin rezultatele obținute, relevanța și vizibilitatea lor, dau adevărata măsură a capacității de creativitate și inovativitate științifică a unei instituții de învățământ superior. Calitatea și eficiența educației se află în raport direct cu resursele umane, cu valoarea, competența și implicarea cadrelor didactice și a cercetătorilor în procesul de învățământ și în activitățile de cercetare. De aceea asigurarea resurselor umane de calitate, atât cadre didactice, cât și cercetători, reprezintă o exigență necesară, o nevoie permanentă, o prioritate absolută a Universității.
10. Conectarea permanentă a Universității la realitățile socio-economice și din domeniul cunoașterii rămâne o necesitate instituțională pentru sincronizarea și pentru implicarea activă în nevoile societale, în procesele și tendințele din ariile științifice și academice. În acest cadru, un obiectiv important al programului este actualizarea și dezvoltarea ofertei educaționale în funcție de nevoile de competențe și calificări de pe piața forței de muncă, de evoluțiile din domeniul educației și cercetării.
11. Dezvoltarea bazei materiale rămâne, și în noul ciclu de existență al Universității, o prioritate managerială, care privește, pe de o parte, continuarea investițiilor și lucrărilor începute și aflate în desfășurare, iar pe de altă parte, studierea oportunității unor noi proiecte în vederea consolidării și dezvoltării infrastructurii instituției. În speță, vor fi continuate și finalizate lucrările de supraetajare a Corpului V al Universității și construcției pentru Facultatea de Medicină, operațiuni absolut necesare desfășurării în condiții optime a procesului de învățământ și cercetare. Un obiectiv important al prezentului Program managerial îl reprezintă continuarea demersurilor administrative pentru amenajarea unui Spital Universitar în corpul de clădire achiziționat de către UTM în zona IOR. Vor fi continuate acțiunile privind dotarea spațiilor de învățământ și a laboratoarelor cu mobilierul și logistica necesare activităților specifice. În condițiile creșterii numărului de studenți, fenomen înregistrat, la un nivel semnificativ, și la debutul anului academic 2019-2020, se vor căuta soluții pentru extinderea spațiilor de învățământ.
12. O temă importantă care trebuie asumată ca obiectiv al dezvoltării instituționale o constituie creșterea conștiinței apartenenței la comunitatea academică maioresciană și, în acest cadru, a responsabilizării, a implicării, a consolidării disciplinei instituționale, cu respectarea tuturor normelor și regulilor. Fiecare dintre acestea se află într-o relație de interdependență și împreună formează cadrul desfășurării în parametri optimi a activităților din fiecare sector și departament. Creșterea disciplinei, responsabilității și implicării îi privește, în egală măsură, și pe studenți, constituind, de altfel, o măsură cu un grad ridicat de necesitate la nivelul procesului de învățământ. Responsabilitatea, corectitudinea, disciplina, implicarea, conduita deontologică sunt condiții ale eficienței instituționale, fundamentale pentru realizarea politicilor și obiectivelor prevăzute la nivel managerial.
13. Obiectivele și prioritățile de mai sus concură la dezvoltarea instituțională a Universității la creșterea și consolidarea imaginii acesteia de universitate autentică, europeană în spirit, viziune, conținut și perspective. Este o miză importantă de care depind evoluția și statutul UTM în spațiul academic românesc și imaginea ei în conștiința publică, la nivelul căreia sunt încă active anumite prejudecăți și definiții prefabricate legate de instituțiile de învățământ superior particulare. Prin realitatea instituțională a Universității Titu Maiorescu, astfel de definiții discriminatorii, neîntemeiate, pe argumente, trebuie combătute și înlăturate. În materie de imagine publică, viitoarea politică managerială trebuie să-și propună ca obiectiv consolidarea și consacrarea brandului academic și universitar Titu Maiorescu, prin programele și rezultatele Universității care duce mai departe numele fondatorului culturii și civilizației românești moderne. În acest cadru, dezvoltarea Departamentului de comunicare, relații publice, marketing și imagine și, în același timp, promovarea Universității la nivel profesionist, pe baza unor programe aprobate de Senatul și Consiliul de Administrație, rămân obiective de primă importanță ale viitorului mandat.
14. O preocupare importantă pentru mandatul care urmează este procesul de revizuire a tuturor reglementărilor interne pe care se fundamentează întreaga noastră activitate și care trebuie să asigure criteriile privind buna organizare și funcționare a stucturilor funcționale ale Universității .
III. PROCES DE ÎNVĂȚĂMÂNT
15. În domeniul procesului de învățământ, obiectivul general și permanent al Universității privește asigurarea și creșterea calității în actul de predare-învățare. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, vor fi angrenate toate mijloacele și instrumentele specifice și necesare creșterii calității: asigurarea de către cadrele didactice a bibliografiei necesare bazate pe ultimele cercetări, a lucrărilor și suporturilor de curs obligatorii pentru studiu, folosirea de strategii și metode de predare moderne, interactive, cultivarea abordărilor interdisciplinare și transdisciplinare, dezvoltarea învățământului centrat pe student și pe rezultate, utilizarea noilor tehnologii în actul predării și al învățării, implicarea mai pronunțată a studenților în procesul de educațional. În același sens, sporirea disciplinei, creșterea și participarea activă la cursuri, laboratoare și seminarii sunt măsuri obligatorii, necesare pentru obiectivul calității, acestea constituind cadrul de cultivare și dezvoltare a unui act educațional substanțial, orientat spre eficiență și performanță.
16. Un rol de importanță fundamentală în cadrul procesului de învățământ și al formării de competențe în domeniul de studiu îl are practica de specialitate. De aceea, creșterea importanței acesteia în orizontul educației academice, dezvoltarea stagiilor de practică, realizarea unor activități de profil relevante, utile pentru studenți, încheierea de parteneriate și colaborări cu angajatori recunoscuți ca valoare și statut, proiectarea unor forme de colaborare între universitate și companii, inclusiv prin instituirea unui sistem de burse private în vederea integrării viitoare a absolvenților pe piața forței de muncă în cadrul acestora, sunt obiective și măsuri de primă importanță în viziunea prezentului program managerial. Ele sunt subsumate scopurilor fundamentale ale procesului educațional, care privesc atât instruirea și formarea de competențe, cât și specializarea studenților, la nivel de performanță și competitivitate, pentru integrarea viitoare pe piața forței de muncă.
17. Rămâne deschisă pe agenda viitorului Rector perspectiva înființării unor noi programe de licență și master în funcție de oportunitățile formulate de interesul public, necesitățile pieței forței de muncă ori de evoluțiile din domeniul științei, cercetării și cunoașterii. Un punct de interes managerial și instituțional îl reprezintă, de asemenea, înființarea unor noi programe de licență în limba engleză, pe lângă cele existente (Medicină și Medicină Dentară). Va fi studiată oportunitatea și vor fi întreprinse procedurile necesare pentru înființarea unui program de master francofon la Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale în colaborare cu Centrul de Studii Francofone al Universității împreună cu o universitate din Franța sau Belgia.
18. Un proiect de importanță strategică al Universității pentru intervalul următor îl reprezintă realizarea unui program de Rezidențiat în cadrul Facultății de Medicină, care, împreună cu programul de licență și școala doctorală, ar completa pregătirea universitară și postuniversitară de specialitate. În același timp, ar crea o deschidere importantă a Facultății de Medicină către categoria absolvenților în domeniu, care se confruntă cu necesitatea acută a integrării în programul rezidențial în vederea obținerii specializării medicale.
19. La nivel doctoral, Universitatea Titu Maiorescu se detașează în sistemul educațional românesc ca singura universitate particulară cu trei școli doctorale: Drept, Medicină, Medicină Dentară. În linia acestei dezvoltări, care susține obiectivul strategic al instituției de a deveni universitate de cercetare avansată și educație, vor fi continuate demersurile de înființare a noi școli doctorale, la Facultatea de Psihologie și Facultatea de Informatică.
20. O temă importantă pentru Universitate o reprezintă educația. Universitatea, ca instituție a formării și edificării intelectuale, morale și spirituale, își fundamentează activitatea pe educație, pe instrucție, predare-învățare și pregătire continuă. Universitatea Titu Maiorescu are prin misiunea instituțională rolul de a educa, în sensul complex și comprehensiv al educației, de a livra cunoștințe, de a dezvolta competențe, de a forma moral și spritual pe studenți pentru viață și pentru societate. În virtutea unei viziuni deschise spre educație, Universitatea își educă studenții nu numai pentru dezvoltarea în specialitate, ci și pentru statutul de educatori, pentru a forma la rândul lor elevi și studenți, în calitate de viitoare cadre didactice. Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, care funcționează în cadrul Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale, are un rol fundamental pe această coordonată a activității universitare. Între prioritățile viitorului mandat, se află reacreditarea DSPP, prin eforturile comune ale conducerii Facultății și ale Departamentului, cu suportul Rectoratului și al comunității academice.
IV. CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
21. În direcția atingerii de către Universitatea Titu Maiorescu a statutului de „universitate de cercetare avansată și educație”, obiectiv strategic al instituției și al prezentul Program managerial, cercetarea științifică reprezintă, un domeniu fundamental, de interes prioritar pentru managementul universității și pentru întreaga comunitate academică maioresciană. Toate demersurile manageriale, atât la nivelul general al Universității, cât și la cel al structurilor ei, facultăți, departamente, centre și institute, trebuie să se concentreze și să acționeze sinergic către obiectivul general al susținerii și dezvoltării cercetării științifice. În acest sens, cercetarea științifică trebuie stimulată încă de la nivelul procesului de învățământ, implicând atât cadrele didactice, cât și studenții. Profesorii trebuie să-și fundamenteze actul didactic pe cele mai noi și relevante rezultate ale cercetării științifice, conectând astfel procesul predării și al învățării la fluxul general al ideilor, la dinamica și deschiderile cunoașterii într-un univers al ideilor în continuă evoluție, interdisciplinar și transdisciplinar. La nivelul personalului didatic, este acută necesitatea de implicare continuă a profesorilor în activități de cercetare, proiecte și granturi științifice, de participare la manifestări științifice importante pentru domeniul de specialitate, conferințe internaționale, congrese, simpozioane etc., de realizare de studii, cercetări, comunicări relevante și publicare a acestora în volume și reviste indexate în baze de date internaționale. O prioritate a universității la acest capitol rămâne și implicarea studenților în activități de cercetare științifică, prin teme de cercetare, realizate individual sau în grupuri, prin participarea la sesiuni științifice studențești.
22. Pe agenda viitorului management, un loc prioritar îl ocupă necesitatea de evaluare și redefinire a activității centrelor de cercetare din cadrul facultăților în vederea eficientizării acestora. De asemenea, prioritară este intensificarea activităților de cercetare la nivelul departamentelor, prin realizarea de proiecte de cercetare proprii ori în parteneriat, pe teme relevante din domeniile de interes.
23. Institutele de cercetare ale Universității, Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Institutul de Cercetări Medicale „Acad. Nicolae Cajal”, cărora li se adaugă Institutul Academic Titu Maiorescu, se află în atenția și preocupările actualului program sub semnul necesității de redefinire, dezvoltare și eficientizare a activităților de profil. Este necesaar ca în cadrul acestor institute să se realizeze proiecte de cercetare de anvergură, pe teme cu impact major în lumea știiințifică și cu rezultate relevante, recunoscute în mediile științifice și academice.
24. Vor fi încurajate și dezvoltate în continuare competițiile interne pentru realizare de proiecte la nivelul departamentelor și facultăților, ori în parteneriate între facultăți, iar în acest sens vor fi alocate bugete semnificative pentru susținerea activităților specifice. De asemenea, va fi sprijinit procesul de premiere a celor mai substanțiale contribuții științifice, prin articole, studii, comunicări, realizate de cadrele didactice, cu implicarea unor recompense materiale. Încurajarea și susținerea manifestărilor științifice realizate la nivelul facultăților ori al Universității, în speță conferințe internaționale ori cu participare internațională, simpozioane, seminare, workshop-uri, dezbateri, colocvii etc., constituie măsuri subordonate obiectivului general al dezvoltării cercetării științifice în Universitatea Titu Maiorescu în următorul interval.
V. RELAȚII INTERNAȚIONALE
25. În viziunea prezentului Program Managerial, internaționalizarea constituie o coordonată fundamentală a activității Universității Titu Maiorescu și un obiectiv strategic al dezvoltării instituționale în următorul interval. Internaționalizarea reprezintă, de altfel, una dintre prioritățile politicilor învățământului superior și cercetării științifice la nivelul reformei educației din Uniunea Europeană, susținută inclusiv prin intermediul Asociației Europene a Universităților (EUA), precum și prin programele de finanțare Erasmus+. În abordarea comprehensivă a Universității, procesul internaționalizării are ca principale obiective strategice:
26. Dezvoltarea dimensiunii internaționale a procesului educațional:
a) Dezvoltarea de noi programe de studiu în limbi străine la nivel de licență și masterat, în parteneriat cu universități din străinătate, atât din spațiul francofon, cât și din țări anglofone.
b) Creșterea numărului de studenți internaționali admiși în programele de studii ale UTM, atât în programele cu predare în limba engleză – Medicină și Medicină Dentară; cât și în cadrul Anului Pregătitor de Limba Română care facilitează accesul studenților străini la celelalte programe ale UTM.
c) Creșterea numărului de cadre didactice și personal auxiliar care participă la stagii de formare și predare în străinătate, finanțate din programul Erasmus+ și din alte proiecte; în anul universitar 2019-2020 sunt planificate cel puțin 35 de mobilități la universități parteneri din UE și 7 mobilități în afara Europei, finanțate prin programul Erasmus+.
d) Creșterea numărului de studenți care participă la mobilități de studii și de practică în străinătate. În anul universitar 2019-2020 sunt planificate peste 100 de mobilități pentru studenți, finanțate prin programul Erasmus+.
e) Atragerea de cadre didactice și specialiști din străinătate pentru susținerea de activități în cadrul UTM – workshop-uri, prelegeri, conferințe.
f) Dezvoltare de noi acorduri de parteneriat pentru cercetare și mobilități la nivel de licență, masterat și doctorat, inclusiv acorduri pentru doctorat in cotutelă internațională.
g) Extinderea competențelor lingvistice ale corpului academic, personalului administrativ și studenților, prin cursuri gratuite de limba engleză și franceză.
27. Creșterea vizibilității internaționale a UTM
a) Consolidarea prezenței UTM în spațiul universitar francofon, prin dezvoltarea activităților științifice, culturale și educaționale ale Centre de Reusite Universitaire, co-finanțat de AUF.
b) Înființarea și acreditarea unei catedre UNESCO în cadrul căreia să se desfășoare programe și proiecte educaționale, culturale și de cercetare.
c) Intensificarea promovării online a ofertei educaționale, a proiectelor și evenimentelor organizate în UTM prezentate pe website-ul utm.ro (varianta in limba română și engleză) și pe platformele de socializare online (Facebook, LinkedIn, Instagram etc).
d) Participare la delegații de promovare și târguri educaționale internaționale.
28. Consolidarea infrastructurii demersului de internaționalizare
a) Intensificarea demersurilor de acreditare ale programelor de studii UTM în afara spațiului European;
b) Optimizarea proceselor administrative asociate admiterii, școlarizării și integrării studenților internaționali.
Prof.univ.dr. IOSIF URS