Distinși membri ai comunității academice maioresciene,

Ne aflăm astăzi la finalul anului 2024 și în anul universitar aniversar 2024-2025, an universitar cu multiple evenimente determinate de împlinirea a 35 de ani de existență a Universității noastre. Acest fapt ne conduce la un moment de reflecție asupra realizărilor noastre din acest an, și nu numai, şi ne permite să privim încrezători și plini de speranță spre anul 2025. În aceste momente de bilanț, ne putem declara mândri de parcursul comunității noastre universitare, o comunitate care a demonstrat, încă o dată, că prin creativitate, efort susținut, solidaritate și spirit de echipă, poate atinge rezultate remarcabile.

Anul 2024 a fost un an care ne-a adus satisfacții şi împliniri pe multiple planuri. Universitatea noastră şi-a consolidat poziția între primele 30 de instituții de învățământ superior din România, o performanță care reflectă profesionalismul cadrelor didactice, perseverența studenților noștri şi susținerea colectivă a comunității maioresciene. Dintre realizările importante ale anului, amintim deschiderea unui nou program de studii la Facultatea de Drept și Științe Economice din Târgu Jiu, un pas semnificativ în direcția diversificării ofertei educaționale şi îndreptării noastre către nevoile reale ale pieței muncii din zonă. Totodată, este de menționat și faptul că gradul de ocupare a cifrei de școlarizare, a atins un procent de 85%, fiind o dovadă elocventă a interesului crescut pentru educația de calitate oferită de Universitatea Titu Maiorescu. Din punct de vedere financiar, anul acesta am reușit să creăm o corelație între veniturile din taxe şi indexările salariale, aspect care a crescut stabilitatea financiară a angajaților universității. În anul 2024, procesul de internaționalizare a continuat cu succes, menținând un număr semnificativ de studenți internaționali (6%), ceea ce atestă prestigiul academic al universității în plan internațional. Am investit în modernizarea infrastructurii didactice și practico-aplicative, oferindu-le studenților posibilitatea de a-și dezvolta competențe profesionale solide care să le asigure competitivitate în piața muncii.

Pentru anul 2025, ne asumăm obiective ambițioase, realizabile, cu aceeași responsabilitate şi determinare. Resursele umane rămân o prioritate, urmărind creşterea gradului de ocupare a posturilor didactice consolidând astfel baza academică a universității noastre. De asemenea, vom continua să dezvoltăm infrastructura și să sporim capacitatea instituțională de cercetare, urmărind să creștem implicarea cadrelor didactice în proiecte de cercetare relevante pentru fiecare program de studii din oferta educațională a universității. În plan internațional, ne vom concentra pe atragerea unui număr mai mare de studenți din străinătate şi pe dezvoltarea de parteneriate academice şi de cercetare în special cu instituții din Uniunea Europeană.

Diplomația universitară maioresciană trebuie să ocupe, începând cu anul 2025, un loc considerabil în dezvoltarea relațiilor internaționale ale universității care să asigure îndeplinirea tuturor obiectivelor instituționale în plan internațional. Dezvoltarea bazei materiale, continuarea procesului de digitalizare și dezvoltarea infrastructurii energetice verzi vor rămâne priorități strategice. În continuare, ne dorim să asigurăm un echilibru sustenabil între veniturile din taxe, costurile salariale și investițiile instituționale prin optimizarea eficacității centrelor de cost.

Ne dorim să creştem constant gradul de satisfacție al studenților şi absolvenților noștri, asigurând o activitate didactică de cea mai înaltă calitate iar serviciile oferite studenților să fie în permanență în pas cu cerințele actuale. Totodată, ne dorim ca manifestările maioresciene dedicate aniversării UTM 35 să reprezinte un vector de imagine important pentru Universitatea Titu Maiorescu și să contribuie la consolidarea comunității noastre academice.

Astfel, studenții, cadrele didactice și personalul administrativ să  participe cu entuziasm, dedicare şi mândrie la aceste manifestări care să cultive tuturor sentimentul de apartenența la comunitatea maioresciană.

 

Dragi și stimați colegi, dragi studenți,

Privim anul 2025 cu sobrietate, dar şi cu un entuziasm justificat. Universitatea are obiective clare, planuri bine fundamentate, comunitate puternică și o capacitate de implementare care să asigure durabilitate și predictibilitate pe termen mediu și lung. Vă mulțumesc pentru efortul, dedicarea și devotamentul pe care le-ați demonstrat și în anul care se încheie în curând.

Vă doresc tuturor un An Nou plin de realizări, vise împlinite, sănătate multă şi bucurii alături de cei dragi!

La mulți ani, comunitate maioresciană!

La mulți ani, Universitatea Titu Maiorescu!