Mesajul Festiv al Președintelui Universității Titu Maiorescu
”Majestatea Voastră,
Alteța Voastră Regală,
Excelențele voastre, Domnilor Ambasadori,
Domnule vicepreședinte al Academiei Române,
Distinși reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române,
Distinși reprezentanți ai Curții Constituționale a României,
Distinși reprezentanți ai Academiei Oamenilor de Știință din România,
Stimați reprezentanți ai Agenției Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior
Excelențele voastre deputați și senatori,
Distinși membri ai corpului academic maiorescian,
Dragi studenți,
Este o înaltă onoare pentru Universitatea Titu Maiorescu din București să fiți prezenți astăzi, în spațiul nostru universitar. Vă rog să-mi permiteți să vă adresez mulțumiri cordiale în numele Senatului, Consiliului de Administrație, al cadrelor didactice și studenților, pentru onoarea și bucuria pe care le faceți comunității academice maioresciene prin participarea la acest moment important – inaugurarea unui nou an universitar pentru studenții, masteranzii și doctoranzii maiorescieni care se reîntorc în amfiteatre, dar și pentru tinerii care pășesc pentru prima data în Alma Mater!
Bine ați venit în Aula Magna a universității noastre!
Dar importanța acestui moment ne apare într-o altă lumină strălucitoare dacă îl analizăm dintr-o perspectivă mai largă cu privire la existența noastră.
Ne aflăm într-un an special, anul 33 al Universității noastre, o vârstă cu o înaltă semnificație simbolică pentru întreaga creștinătate.
Anul aniversar 33 și deschiderea unui nou an universitar ne oferă cadrul reafirmării credinței noastre și al reasumării solemne a misiunii și angajamentului nostru pentru educație de calitate, pentru excelență și performanță pentru pregătirea profesională a tinerei generații care reprezintă viitorul țării.
Prezența Majestății Voastre și a Alteței Voastre Regale în Aula Magna a Universității Titu Maiorescu are, pentru noi, o excepțională valoare spirituală, atât în sine, cât și din perspectivă a istoriei, care ne aduce în atenție o epocă de mare însemnătate, aceea a înfăptuirii României Moderne, a cuceririi Independenței și a proclamării Regatului României, dar și două personalități de excepție: Regele Carol I și Titu Maiorescu. Primul rege al României, providențialul rege Carol I, a avut o contribuție fundamentală la făurirea României Moderne, la dezvoltarea europeană a țării și la evoluția ei către împlinirea idealului istoric al României Mari. Titu Maiorescu, personalitate ilustră a istoriei noastre, profesor, filosof, jurist, scriitor, critic literat și academician, este considerat, pe drept cuvânt, fondatorul culturii și civilizației românești moderne. Între Regele Carol I și Titu Maiorescu a existat o strânsă relație de colaborare, bazată pe profunde afinități spirituale și culturale, cu rădăcini în spațiul culturii europene, colaborare care s-a transferat în prietenie.
Într-un anumit context, de la începutul secolului al XX-lea, în care țara trecea prin interminabile frământări politice, Regele l-a chemat în două rânduri pe Titu Maiorescu să formeze guvernul „ Majestății sale”. În discuțiile purtate cu aceste prilejuri, pentru a evidenția încrederea și prețuirea față de Maiorescu și bunele relații statornicite, Regele a făcut o afirmație emoționantă, care a rămas și va rămâne în istorie: „N-AI FOST MINISTRUL MEU, AI FOST PRIETENUL MEU!”, afirmație ce echivalează cu recunoașterea supremă din partea unui Rege cunoscut pentru exigența și rigoarea sa.
Atât Regele Carol I, cât și Titu Maiorescu au acordat o atenție prioritară educației și rolului ei esențial în construcția țării. În timpul domniei primului nostru Rege, s-au pus bazele învățământului românesc modern, operă pe care Suveranul a susținut-o ca pe un adevărat Proiect de Țară. Se știe că Regele prețuia educația la cele mai înalte școli ale Europei și așeza valoarea și meritul acolo unde le era locul. Un criteriu important al opțiunii regale pentru selectarea demnitarilor erau studiile urmate, Regele preferând miniștri sorbonarzi. Titu Maiorescu, exemplu strălucit al școlii și culturii germane dar și al Sorbonei, s-a dedicat educației, în toate demnitățile pe care le-a deținut, ca director de liceu, profesor universitar, decan, rector, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, ministru al Justiției, ministru de Externe și Prim-ministru și a făcut din opera de edificare a țării prin educație și cultură sensul vieții sale.
Plecând de la această relație istorică exemplară a două personalități de prim rang, este onorant, în logica spirituală a istoriei, ca reprezentanții Monarhiei Române, începute cu Regele Carol I, să fie prezenți în Universitatea care poartă numele lui Titu Maiorescu. Este o întoarcere la istorie, la colaborarea și prietenia dintre două personalități excepționale.
Exprimăm speranța că Ziua de Astăzi semnifică dincolo de deschiderea noului an universitar și începutul unei noi ere de colaborare, între Titu Maiorescu prin Universitatea Titu Maiorescu și Casa Regală a României, prin Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Principele Radu al României, continuând în acest fel ilustra colaborare a fondatorilor României moderne la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Raportându-ne la opera marilor noștri înaintași, apreciem că ne aflăm tot într-un moment de edificare națională, de construcție a României Europene, membru al Uniunii Europene și al NATO, într-o lume în care cunoașterea constituie motorul dezvoltării.
Parcurgem o eră nouă, era tehnologiei digitale și a Inteligenței Artificiale, care generează un progres fără precedent al civilizației și un salt uriaș pe scara evoluției umanității. În acest proces, educația și cercetarea, universitatea ca spațiu complex, fizic și virtual al cunoașterii are un rol fundamental în formarea noilor generații.
Să ne bucurăm – așa cum ne îndeamnă imnul academic Gaudeamus igitur! – pentru noblețea misiunii noastre comune, să ne bucurăm pentru tinerii frumoși și inteligenți care studiază cu stăruință în amfiteatre, să ne bucurăm pentru viitorul României pe care-l construim împreună prin Educație!”
Prof. univ. dr. Iosif Urs
Președintele Universității Titu Maiorescu din București
Mesajul Festiv al Rectorului Universității Titu Maiorescu
”Majestatatea Voastră,
Alteța Voastră Regală,
Excelențele voastre, Domnilor Ambasadori,
Preacucernice Părinte, Prof. Univ., reprezentant al Patriarhiei Române,
Domnule vicepreședinte al Academiei Române,
Domnilor miniștri, secretari de stat,
Stimați reprezentanți ai Curții Constituționale a României,
Distinși reprezentanți ai ARACIS,
Distinși membri ai parlamentului,
Distinși reprezentanți ai Academiei Oamenilor de Știință,
Stimați membri ai corpului academic maiorescian,
Dragi studenți,
Manifestarea de astăzi se înscrie într-un calendar de evenimente determinate de împlinirea a 33 de ani de existență a Universității și cu acest prilej, în calitate de Rector al Universității Titu Maiorescu, vă rog, mai întâi, să primiți salutul de Bun-Venit al comunității academice maioresciene!
Dragi studenți ai anului I, această zi este mai ales a voastră! Atunci când ați ales să întrați în competiția pentru un loc pe băncile Universității Titu Maiorescu, ați făcut dovada unei atitudini orientate spre muncă și responsabilitate, efort și disciplină. Multe din întrebările pe care le aveți își vor găsi răspunsurile la întâlnirile de deschidere ale anului universitar planificate în cadrul fiecărei facultăți, altele își vor găsi răspunsul în timpul cursurilor universitare, dar și multe alte întrebări vor apărea în timp ce veți parcurge cunoașterea specifică domeniului de studii pe care vi l-ați ales. Pe parcursul celor 3, 4, 5 sau 6 ani pe care îi veți petrece în Universitatea Titu Maiorescu, vă vor călăuzi profesori de excepție, care vor răspunde nevoilor voastre de cunoaștere și vor contribui la ceea ce veți deveni atunci când veți fi absolvenți licențiați, capabili să înfruntați rigorile competitivității într-o piață a muncii dinamică și în continuă schimbare.
După o evoluție continuă de 33 de ani Universitatea Titu Maiorescu din București este astăzi o „universitate cu o structură complexă, programe, proiecte, activități și manifestări care onorează titlul de „universitate” și ideea de „învățământ superior”.
Ultimii ani au testat resursele de reziliență ale fiecăruia dintre noi, au testat determinarea și motivația noastră de a rămâne perseverenți în demersul nostru academic. Pentru efortul vostru de adaptare, dragi studenți, pentru efortul dumneavoastră dragi colegi, vă mulțumesc!
Se impune să precizăm că performanța educațională și academică a Universității Titu Maiorescu este confirmată de calificativul ˝Grad de încredere ridicat˝, acordat de Agenția Română de Asigurarea a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) în mod succesiv începând cu anul 2012, calificativ obținut din nou, la ultima evaluare instituțională ARACIS din 2022. Consider că această importantă realizare este rezultatul muncii și al spiritului de echipă care caracterizează un colectiv de excepție, conștient și mândru de apartenența sa la spațiul academic maiorescian. Corpul profesoral, studenții, masteranzii, doctoranzii, absolvenții, rezidenții reprezintă principala noastră realizare, esența existenței noastre ca universitate.
Universitatea Titu Maiorescu este singura Universitate particulară din România, care se situează, constant în ultimii doi ani, în Clasamentul primelor 30 de universități din România, în conformitate cu Metarankingul Universitar 2020/2021 și 2021/2022. Instituția noastră de învățământ superior este certificată internațional ISO, fiind prezentă pe site-ul International Acreditation Forum (IAF).
Universitatea Titu Maiorescu este membru în cele mai importante organizații ale educației pe plan european și internațional: Asociația Europeană a Universităților (EUA), Asociația Internațională a Universităților (IAU), Asociația Europeană a Coordonatorilor Erasmus (EAEC), Asociația Europeană pentru Educație Internațională (EAIE) și Asociația Universităților Francofone (AUF).
Investițiile constante în baza materială a universității noastre au contribuit și contribuie substanțial la procesul de dezvoltare: modernizarea sediilor, digitalizarea, dezvoltarea campusului universitar medical, implementarea sistemelor inteligente de tipul managementului integrat al clădirilor, energia verde sunt doar câteva exemple.
Universitatea Titu Maiorescu cuprinde în structura sa: 11 facultăți cu 25 programe de studii universitare de licență, dintre care 19 la învățământ cu frecvență (IF) și 5 la învățământul la distanță (ID), cu o capacitate totală de școlarizare în anul I de 2380 de locuri, 23 de programe de masterat, care acoperă 8 domenii de studii, cu o capacitate totală de școlarizare în anul I de 1075 de locuri și 3 școli doctorale acreditate: Drept, Medicină și Medicină Dentară.
Recent au fost validate trei programe noi de studii de licență, aflate în procedura de autorizare de către ARACIS, bioinginerie, educație timpurie și contabilitatea afacerilor.
Experiența Facultăților de medicină și medicină dentară de a deschide programe de studii în limba engleză trebuie extinsă și în alte domenii de studii, precum: informatică, administrarea afacerilor, psihologie, relații internaționale. Facultățile din domeniul sănătate evaluează oportunitatea deschiderii unor programe de studii în limba engleză în filiale noi din Europa.
În anul universitar 2022-2023, în facultățile UTM au fost înmatriculați un număr de 9209 studenți în toate cele trei cicluri de studii universitare, o creștere de 12% față de anul anterior. Deși cifrele sunt semnificative, mii de candidați nu au obținut un loc printre studenții Universității Titu Maiorescu. Din acest motiv, Universitatea este preocupată să își sporească cifra de școlarizare în cadrul evaluărilor periodice realizate de ARACIS și prin deschiderea de noi programe de studii cu aplicabilitate în piața muncii, încercând astfel să răspundă evoluțiilor din mediul socio-economic și din ariile cunoașterii, precum și necesității candidaților de a urma studii de calitate în Universitatea noastră.
Universității Titu Maiorescu i-a fost acordată noua Cartă Erasmus pentru Învățământul Superior obținând punctajul maxim, respectiv 100 de puncte, pentru activitatea desfășurată.
În perioada 2022-2023 aproximativ 7% din studenții Universității au avut calitatea de studenți internaționali. Tot în anul universitar recent încheiat în Universitate au studiat un număr de 623 de studenți, din care 301 sunt studenți din UE si SEE și 322 studenți din state terțe.
Studentul se află în mijlocul preocupării unui corp profesoral de excepție care asigură dezvoltarea de competențe, proiectate să faciliteze integrarea rapidă a absolvenților în piața muncii. Studenții sunt reprezentați în structurile de conducere ale universității, avem un dialog permanent, Asoc Stud Maiorescieni face parte din Uniunea Stud din Ro, festivalul UniFest 2022 a debutat în Aula Magna a Universității noastre.
Pentru desfășurarea programelor de studii din domeniul Sănătate, UTM are colaborări cu un număr de 25 unități sanitare, atât publice cât și private, în structura cărora funcționează 34 de secții/compartimente/ laboratoare, care au dobândit, prin Ordin al Ministrului Sănătății, statutul de Clinic ale Universității Titu Maiorescu.
În Universitatea noastră, într-un campus generos de peste 45.000 de m2, care include pe lângă spațiile didactice, cămine, cantină-restaurant, săli media, cafe-bar și sală de sport, își desfășoară activitatea peste 9000 de studenți, înscriși la programele de studii de licență, master și doctorat, la care se adaugă aproximativ 1200 de rezidenți. Un alt punct forte al Universității este reprezentat de parteneriatele dezvoltate cu antreprenori în fiecare domeniu de studiu.
Obiectivul prioritar al universității a fost și va rămâne asigurarea excelenței în educație, cercetare și inovare, acordându-se o atenție deosebită domeniilor și tematicilor cercetării științifice inovatoare. Universitatea Titu Maiorescu contribuie la progresul științelor fundamentale și aplicative, la inovare si transfer tehnologic. Dovadă sunt brevetele de invenții, numeroasele premii obținute la saloanele de profil din țară și străinătate, articolele și volumele de specialitate publicate, Conferințele și Congresele organizate. Cercetarea științifică din Universitate este structurată pe domenii prioritare, cu asigurarea interdisciplinarității și este capabilă să permită integrarea cu succes în aria europeană a cercetării. În viziunea strategiei UTM, excelența în cercetare presupune, viziune, cost, efort și abilitare – dezvoltarea unei culturi organizaționale academice a cercetării.
UTM a obținut finanțarea prin Programul PNRR (Digitalizarea UTM și pregătirea profesiilor digitale ale viitorului – UpDigitalUTM), câștigat în anul 2022 și având o valoare de 2,7 milioane de euro. Un alt exemplu edificator, în cadrul Centrului de cercetare al Facultății de Medicină, tema de cercetare Algoritm pentru depistarea precoce a șocului septic prin videocapilaroscopie orală a obținut în anul univ. 2022-2023, 26 de premii și medalii, dintre care 14 medalii de aur la saloanele de profil din Europa și continentul nord-american.
Implicarea studenților și masteranzilor în activități științifice și încurajarea valorificării acestora în sesiunile științifice studențești, dar nu numai, este, în Universitatea noastră, o prioritate a actului educațional. Spiritul științific, capacitatea de a dezvolta raționament științific profesional, trebuie să definească absolventul maiorescian, alături de rezultatele învățării și competențele profesionale dobândite în timpul studiilor.
Dragi colegi, stimați dascăli, stimați cercetători, trebuie să fim pe deplin conștienți că studenții ne pun la dispoziție cele mai valoroase resurse ale lor, timpul și tinerețea lor. De aceea, suntem responsabili să contribuim la formarea lor deplină, atât ca profesioniști, cât și ca actori activi în societate:
Ca profesioniști, trebuie să îi pregătim în conformitate cu toate rigorile științifice astfel încât să devină capabili să acceseze toate resursele disponibile ale societății în activitatea pe care o vor desfășura, și ulterior, când vor cunoaște succesul și prosperitatea, să recunoască timpul petrecut în Universitate ca un timp dedicat devenirii lor profesionale.
Pentru calitatea lor de viitori actori activi în societate, trebuie să contribuim la formarea conștiinței lor umaniste ancorate în valori democratice, care să manifeste responsabilitate față de binele social, să respecte identitatea culturală a aproapelui, drepturile și libertățile fundamentale, egalitatea de șanse.
În acest mod înțelege Universitatea Titu Maiorescu să contribuie, concomitent cu dezvoltarea sa instituțională, la consolidarea ordinii de drept, la dezvoltarea societății, a prosperității și securității sociale într-un mediu internațional marcat de numeroase schimbări economice, politice, tehnologice, juridice sau culturale.
Vă mulțumesc,
Mult succes în noul an universitar!
Vivat, Crescat, Floreat UTM in aeternum!
Dumnezeu să ne ajute!”
Prof. Univ. Dr. Daniel Cochior
2 Octombrie 2023