Despre Noi
Instituţie de învăţământ superior consacrată, cu rezultate de excepţie în domeniul specific de activitate, Facultatea de Medicină a Universitatii „Titu Maiorescu” din Bucuresti, conform unei tradiţii nu îndelungate, dar cît se poate de bogate, are ca principală misiune pregătirea unor cadre înalt calificate în domeniul medical și în alte domenii interdisciplinare, manifestîndu-se constant în avangarda cercetării ştiinţifice de profil din București și de la noi din ţară.
Facultatea de Medicina a Universitatii “Titu Maiorescu” funcţionează pe baza principiilor învăţământului modern, care generează competiţie şi performanţă, în spațiul academic național și european.
Facultatea este atestată internațional la: FAIMER- Foundation for Advancement of International Medical Education and Research- și OMS- Organizația Mondială a Sănătății.
Din anul 2003, Facultatea este înscrisă în Anuarul Facultăților de Medicină, publicat în Philadelphia, SUA, alături de alte facultăți de medicină prestigioase din România.
ISTORIC – crearea și evoluția Facultății de Medicină
Facultatea de Medicină, care funcționează în cadrul Universității din anul 1990, afost acreditată prin H.G. nr. 944 publicată în Monitorul Oficial nr. 675 din 11 septembrie 2002, pentru specializarea medicină generală, cu o durată a studiilor de 6 ani, având 360 de credite transferabile, forma de învățământ zi.
Iniţial, Facultatea de Medicină a Universităţii Titu Maiorescu, a avut două specializări distincte: Medicină Generală şi Stomatologie.
Din anul universitar 1993-1994 specializarea de stomatologie a devenit facultate de sine stătătoare, căpătând denumirea de Facultatea de Stomatologie.
În anul2005 afost aprobată înființarea și autorizarea celei de-a doua specializări din cadrul Facultății de Medicină și anume aceea de Asistență Medicală, în raport cu prevederile legii 88/1993 și a HG nr. 88 din 10 februarie 2005, prin adresa CNEAA nr.2207 din data de 03.11.2005, specializare reglementată sectorial de Comunitatea Europeană, pentru învățământ de zi.
În anul 2009, Senatul UTM a decis din considerente manageriale, reorganizarea învăţămantului medical din cadrul UTM, prin unificarea Facultăţii de Medicină cu Facultatea de Medicină Dentară, sub titulatura de Facultatea de Medicina şi Medicină Dentară, având 4 specializări: medicină, medicină dentară, asistenţă medicală generală şi tehnică dentară, care a fost aprobată prin HG 749, aparut în MO nr.465, din 6 iulie 2009.
Începând cu anul 2011, cele două facultăți cu profil medical s-au separat în două structuri academice, Facultatea de Medicină și, respectiv Facultatea de Medicină Dentară.
În anul 2015, Facultatea de Medicină a primit din partea ARACIS calificativul maxim, grad de ”încredere”. Obținerea acestei acreditări reprezintă o realizare deosebită, dar și o adevărată piatră de încercare pentru întraga comunitate academică din facultatea noastră.
Facultatea de Medicina dispune de personal propriu care corespunde, din punct de vedere al calificării profesionale, condițiilor cerute pentru ocuparea posturilor prevăzute.
Structura conducerii Facultății de Medicină de-a lungul celor 25 de ani a fost următoarea:
Decani: Prof. Univ. Dr. Zaharia Corneliu, Prof. Univ. Dr. Ludovic Paun, Prof. Univ. Dr. Dan Ungureanu, Conf. Univ. Dr. Minerva Ghinescu, Prof. Univ. Dr. Cristian Stan, Prof. Univ. Dr. Daniel Cochior și în prezent Conf. Univ. Dr Elena Rusu.
Prodecani: Prof. Univ. Dr. Andrei Voinea, Prof. Univ. Dr. Andrei Firica, Prof. Univ. Dr. Dan Ungureanu, Prof. Univ. Dr. Florina Opriș, Prof. Univ. Petru Armean, Conf. Univ. Dr. Bădulescu Adriana, Conf. Univ. Dr. Tanasi Mihai, Conf. Dr. Tudor Hârșovescu, Conf. Univ. Dr. Minerva Ghinescu, Conf. Univ. Dr. Gabriel Cristian, Conf. Univ. Dr. Elena Rusu și în prezent Conf. Univ. Dr. Roxana Nemeș.
CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
Studenții ambelor specializări ai Facultății de Medicină sunt încadraţi în cercurile ştiinţifice studenţeşti ale disciplinelor clinice și preclinice, fiind orientaţi spre tematici legate de profilul facultății. Facultatea de Medicină, elaborează planuri de cercetare proprii, care interesează deopotrivă atât cadrele didactice cât și studenții. Această activitate este finalizată prin prezentarea de lucrări științifice la Sesiunea științifică comună a cadrelor didactice și a studenților, care se desfășoară anual în facultatea noastră la sfârșitul lunii mai.
Această activitate este integrată în planul de cercetare științifică, elaborat la nivelul fiecărei catedre și se adaptează anual în funcție de rezultatele cercetării. Anual, de principiu la sfârșitul lunii mai, se desafășoară Sesiunea Științifică a cadrelor didactice și a studenților Facultății de Medicină, ambele specializări, cele mai reușite lucrări fiind publicate sub formă de articole în revista Analele Universității Titu Maiorescu, seria Medicină și în volumul de rezumate al sesiunii.
Începând cu anul universitar 2006-2007, în cadrul Facultății de Medicină activitatea de cercetare științifică a fost coordonată de Consiliul Științific al Facultății de Medicină, cu urmatoarea componență: Prof. Dr. Andrei Firică – presedinte si urmatorii membrii: Prof. Dan Ungureanu, Prof. Petru Armean, Prof. Olga Dorobăț, Prof. Florina Opris, Prof. Constantin Dumitru, Conf. Tudor Aurica, Conf. Adriana Bădulescu, Conf. Anca Pavel, As. Univ.dr. Ștefan Bedereag, CS I Dr. Viorel Alexandrescu, cercetător științific Dr. Iudith Ipate.
Proiectele și temele de cercetare din planul strategic, au fost finalizate în acești ani universitari prin depunerea unui numar de 6 granturi la programele CNCSIS și un grant la programele IMPACT.
Rezultatele cercetării științifice a cadrelor didactice, sunt valorificate prin participări la congrese, simpozioane sau conferințe naționale și internaționale, publicații de articole în revistele de specialitate, monografii sau tratate.
Proiectele de cercetare au fost finanţate iniţial din resursele disciplinelor coordonate, preconizîndu-se şi atragerea pentru tematicile propuse a unor surse de finanţare externă (centre de cercetare, granturi, colaborări internaţionale), în mod similar cu ale celorlalte facultăţi ale universităţii.
Activitatea de cercetare ştiinţifică din Facultatea de Medicină, este coordonată de un Consiliu pentru Cercetare ştiinţifică şi se realizează prin Centrele de Cercetare Științifică sub conducerea executivă a Institutului de Cercetări Științifice Medicale ”Academician Nicolae Cajal” al Universităţii Titu Maiorescu prin:
a) Centrul de Cercetare Medicină Integrată;
b) Centrul de Cercetare în Ştiinţe Biomedicale;
c) Centrul de Cercetare în Chirurgia Laparoscopică.
Cercetarea ştiinţifică efectuată de către studenţii de la specializările Medicină se desfăşoară în special în cadrul Cercurilor ştiinţifice organizate de departamentele facultăţii și se concretizează prin organizarea de manifestări ştiinţifice studenţeşti proprii, precum şi lucrări la care studenţii sunt autori alături de cadrele didactice coordonatoare.
Proiectele de cercetare din activitatea Centrelor pe perioadă scurtă şi medie (3 ani), sunt: elaborarea de studii şi cercetări aplicative cu privire la genomică oncologică, tehnologii moderne de fabricare a materialelor protetice și evaluarea rezistenței acestora la stress-ul biomecanic, accidentologie și siguranță rutieră, responsabilitatea medicală și malpraxis, traumatologie cranio-cerebrală și politrauma, etică medicală și bioetică aplicată, drepturile personalului medical și drepturile pacienților, telemedicină, diagnostic și tratament modern în cardiologie, transplant hepatic, chirurgie laparoscopică și bariatrică, neuropsihiatrie infantilă, diabetologie, neo-natologie avansată și terapia prematurității, medicina dezastrelor, proteomică și genomică, etc.
Începând cu luna noiembrie 2007, Universitatea Titu Maiorescu din București a organizat prima Conferință internațională intitulată „Educație și creativitate pentru o societate bazată pe cunoaștere”, care a întrunit o largă participarea a unui însemnat număr de cadre didactice de la alte facultăți sau universități din țară și din străinătate. Conferința s-a desfășurat și pe secțiuni, inclusiv Medicină, ajungând în acest an la cea de-a opta ediție.
Facultatea de Medicină are parteneriate cu revista Conexiuni Medicale, Revista Română de Stomatologie, Revista Română de Criminalistică, Revista Medicina Modernă și Revista ORL.RO editată de Colegiul Medicilor București care au clasificare B+ fiind indexate BDI și care au în componența Consiliilor Științifice cadre didactice din Facultatea de Medicină a U.T.M.
RELAȚII INTERNAȚIONALE
În cadrul programelor Erasmus și Socrates, Facultatea de Medicina a Universitatii Titu Maiorescu, a derulat contracte de colaborare cu Facultatea de Medicina din Lyon, apoi Facultatea de Medicina din Paris, Universitatea A Coruna, Universitatea Sapienta din Roma si Facultatea de Medicina din Innsbruck, urmind ca pe viitor sa debuteze si colaborarea cu alte universitati prestigioase din spațiul european. In cadrul acestui program sunt prevazute mobilitati atit pentru studenti cit si pentru cadre didactice, pe diferite perioade, de unul sau doua semestre.
In acest sens, vizând internaționalizarea învățământului medical din universitatea noastră, conducerea Facultății de Medicină a asigurat de-a lungul anilor realizarea următoarelor obiective principale, necesare unei colaborări internaționale eficiente:
- asigurarea managementului instituțional al programului Longlife Learning Programme și coordonarea tuturor activităților internaționale,
- mobilități studenți și cadre didactice,
- organizarea și monitorizarea programelor de învățământ și a relațiilor cu instituții de invatamint medical din Comunitatea Europeana (cum au fost programele cu Innsbruck, Paris, Viena, Sapienta, AKH Viena, Tel Aviv, A Coruna si Bergamo),
- colaborare cu Agenția Națională pentru Programme Combarelles în domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP),.
În completarea fondurilor necesare dezvoltării activităţii sale, Facultatea de Medicină foloseşte şi fonduri din surse externe (prin programe comunitare – ERASMUS), cu ajutorul cărora se realizează, pe de o parte lărgirea relaţiilor internaționale cu universităţi din Uniunea Europeană, iar prin mobilităţile efectuate de către cadrele didactice şi studenţi, se realizează creșterea calitativă a procesului de învăţământ şi cercetare.
Facultatea de Medicină are parteneriate de studii în programul Erasmus + cu: Technische Universität Dresden (Germania), “La Sapienza” Universita degli Studi di Roma şi parteneriate pentru stagii de practică cu: Policlinico di Monza (Italia) si Mediclin (Germania).
A fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa Dlui prof.univ.dr.Christoph Zielinski (Austria), personalitate a oncologiei mondiale.
FACULTATEA DE MEDICINĂ ÎN CIFRE
În cei 25 ani de funcţionare au fost pregătiţi în Facultatea de Medicină a Universității Titu Maiorescu 1581 studenţi au obținut diploma de licență și 19 studenți au obținut diploma de master. Absolvenţii facultăţii noastre au susţinut licenţa începând cu anul 1998, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Au promovat acest examen în proporţie de 88%. Din anul 2003, examenul de licenţa se susţine la Facultatea de Medicină din Universitatea Titu Maiorescu, unde promovabilitatea a fost de peste 95%, iar din anul2008, afost susținut tot în cadrul facultății noastre și examenul de licență la specializarea Asistență Medicală Generală.
O parte a absolvenţilor, între 17% si 70%, de-a lungul anilor, au fost admişi la rezidenţiat în ţară şi în străinătate (Comunitatea Europeana şi Statele Unite ale Americii), iar majoritatea asistenților încadrați ai Facultății de Medicină se numără dintre absolvenții facultății noastre.
Conducerea Facultății de Medicină este preocupată în permanenţă de pregătirea practică a studenţilor, în acest sens fiind câștigat un proiect POSDRU pentru practica de specialitate a studenților și îmbunătățirea inserției acestora pe piața muncii.
Unul dintre indicatorii de performanţă, îl reprezintă și faptul că din cei peste 1500 de absolvenţi cei mai mulți sunt angajaţi pe piaţa muncii din ţară sau din străinatate, cu contract de muncă legal, pe posturi corespunzătoare diplomei obţinute la absolvire.
Examenul de licenţă la Facultatea de Medicină, se organizează în două sesiuni, în lunile iulie şi septembrie, conform Metodologiei de desfăşurare a examenului de licenţă în cadrul facultăţii noastre şi are caracter naţional, fiind organizată solidar şi în colaborare cu toate facultăţile de medicină. Diplomele de licenţă sunt eliberate de către Universitatea ”Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină.
În ultimii trei ani (2011-2013), procentul promovabilității la examenul de licență a fost între 98,61% și 100%.
Estimăm că aproximativ 95% dintre absolvenţii programului de licenţă Medicină s-au angajat în decurs de un an de la data absolvirii programului de licenţă, datele statistice disponibile aratând că între 60% și 70% dintre absolvenții ultimilor trei ani (2011-2013) au promovat examenul de rezidențiat atât în România cât și în alte țări UE. De asemenea unii dintre absolvenţi ocupa posturi în instituţii medicale publice sau private sau urmează alte cariere bazate pe licenţa în Medicină (firme de medicamente, activitate de specialitate în străinătate, asigurări, etc.).
Multe cadre didactice tinere, asistenți și șefi de lucrări ai Facultatii de Medicină, provin din rîndurile absolvenților nostri, în număr de 18 cadre didactice raportat la un număr de 90 cadre didactice titulare. Din datele pe care le avem, până în prezent s-au înscris la doctorat sau masterat aproximativ 70 de absolvenți ai Facultății de Medicină sin UTM.
PROCESUL EDUCAȚIONAL
Structura educațională a facultății noastre se încadrează în mod consecvent pe postulatele Declarației de la Bologna incluzând cele trei cicluri obligatorii prevazute și de Legea educației naționale, în studii de licență, masterat și studii postuniversitare de specializare, masterat și doctorat (în curs de acreditare), precum și programele de studii pe tot parcursul vieții, recompensate cu credite transferabile și acoperite de către cadre didactice cu gradul științific de doctor.
Planurile de învăţământ şi programele disciplinelor, au fost elaborate pe baza unei concepţii moderne, într-o perspectivă interdisciplinară, în concordanţă cu standardele internaţionale de învăţământ superior în general şi al celui medical în special, avand ca finalitate formarea unor viitori specialiști cu o solidă pregătire de specialitate şi cultură generală care îi situează într-o poziţie avantajoasă în competiţia pentru reuşită în carieră.
Mai mult decât un simplu transfer de cunoaștere de la cadrul didactic la student se creează medii și experiențe de învățare care conduc studenții să descopere și să creeze ei înșiși cunoaștere.
Disciplinele de studiu au pe lângă competențele de instruire şi competenţe de consiliere şi facilitare a proceselor de învăţare. În Facultatea de Medicină se desfăşoară o continuă activitate de identificare, dezvoltare şi implementare a unor tehnici noi de învăţare eficace. Programul de studiu Medicină are integrat stagii de pregătire practică, concomitent cu implicarea studenţilor în proiecte de cercetare-dezvoltare.
Metodele tradiţionale de transmitere doar de informaţii (prin avizier sau la curs) şi-au dovedit în timp insuficienţa, astfel încât pentru uşurarea şi eficientizarea procesului didactic a fost acordată o atenţie deosebită asupra informării studenţilor privind mijloacele de predare, de învăţare şi de evaluare a cunoștințelor.
Procedurile de predare-învăţare s-au axat continuu pe un învăţământ interactiv, pe dialogul cu studenţii, pe importanţa laturii formative în activitatea didactică (întrebări din sală, scurte prezentări sau experimente demonstrative). Această componentă, alături de cea informativă, stimulează învăţarea creativă şi contribuie la îmbunătăţirea permanentă a cunoştinţelor, calităţilor şi competenţelor studenţilor.
Cadrele didactice oferă consultaţii şi personalizează îndrumarea la cererea studentului.
În Facultatea de Medicină există şi se aplică un regulament de tutoriat; există tutori pentru fiecare an de studiu care acordă consultaţii conform unui program săptămânal.
Îndrumarea se mai realizează şi prin activităţi extracurriculare, cum sunt cercurile ştiinţifice studenţeştiorganizate de cele 2 departamente ce oferă imaginea aptitudinilor, a deprinderilor particulare ale unui student, şi care justifică încurajarea acestuia într-un anumit domeniu de activitate sau într-o anumită funcţie.
Cadrele didactice îşi stabilesc săptămânal un program de consultaţii direct şi prin e-mail, oferind studenţilor posibilitatea de a găsi răspuns la diferitele probleme de specialitate, care ţin de domeniul profesorului îndrumător şi nu numai.
Astfel, profesorii cunoscând aptitudinile şi nivelul de pregătire al acestora, pot personaliza relaţia profesor-student ghidând studentul în alegerea specializării viitoare şi în vizarea unui anumit loc de muncă.
Întâlnirea cu absolvenţii și cu viitorii candidați ce are loc în cadrul manifestării „Porţile Deschise”, prilejuieşte studenţilor şansa unui dialog direct cu absolvenţii, recent deveniți practicieni în domeniul medical şi asigură cea mai elocventă mostră de îndrumare profesională prin forţa exemplului reuşitei absolvenţilor noştri, practicându-se și tutoriatul colegial între studenții dintre anii mari și ceilalți studenți și între absolvenți și studenți.
În acest context, pe baza evaluării permanente a învăţământului ca sistem şi proces, Facultatea de Medicină se preocupă de adaptarea programelor sale de învăţământ şi cercetare la tendinţele de progres ale ştiinţei, tehnologiei şi culturii, la nevoile societăţii româneşti, precum şi de compatibilizarea acestora cu programele altor universităţi şi organisme academice şi profesionale abilitate din ţară sau din străinătate.
În prezent, prima specializare de învățământ Medicină, acreditată prin H.G. nr. 944 publicată în Monitorul Oficial nr. 67, forma de învățământ zi, funcționează cu o durată de studii de 6 ani, 360 de credite transferabile, având peste 5800 de ore de pregătire teoretice și practică, finalizată prin examen de licență.
Cea de-a doua specializare de Asistență Medicală Generală acreditată, funcționează conform H.G. 676/ 2007, forma de învățământ de zi cu o durată de studii de 4 ani, 240 credite transferabile, având cel putin 4600 de ore de pregătire teoretice și practică, finalizată prin examen de licență.
Cursurile postuniversitare organizate de Facultatea de Medicină, se desfăsoară după un plan anual, cu următoarea structură tematică: curs postuniversitar de medicina funcționala în colaborare cu specialiști italieni, curs postuniversitar de chirurgie laparoscopică, curs postuniversitar de asistent îngrijiri la domiciliu, curs postuniversitar de resuscitare a nou-născutului, curs postuniversitar privind tratamentul asfixiilor neo-natale, curs postuniversitar de malpraxis meedical, curs postuniversitar de medicină integrativă, curs postuniversitar internațional în oxigeno-ozonoterapie, curs postuniversitar ”prevenirea și răspunsul societății civile la atacul bioterorist”.
În prezent colaborarea cu spitalele a fost extinsă la un număr de peste 20 de unități spitalicești, pe baza de contracte de colaborare, dintre care menționăm: Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”dr.Carol Davila”, Spitalul CF 1 Witting, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic CF 2, Spitalul Clinic Județean Ilfov, Spitalul Clinic ”N.Malaxa”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic ”dr.Victor Babeș”, Centrul de Boli Cardiovasculare al Armatei ”Acad. Vasile Cândea”.
Colaborarea cu Rețeaua Privată de Sănătate REGINA MARIA, a debutat printr-un contract de parteneriat, materializată prin punerea în funcțiune a Centrului de Diagnostic și Tratament Titu Maiorescu, cu sediul în Corpul M, la parter, a universității noastre. Astfel au fost puse bazele colaborării pe linie medicală a cadrelor didactice care vor efectua consultații în cabinetele centrului și acordarea de servicii medicale gratuite, cadrelor didactice și studenților universității noastre.
Menționăm, în acest context, și facilitatea oferită tuturor studenților UTM de la IF prin care se acordă, pe bază de card, asistență medicală gratuită în Rețeaua REGINA MARIA.
SERVICII STUDENŢEŞTI
Pentru cei mai buni studenţi la Medicină se acordă burse de excelenţă şi burse de merit, sistemul de acordare a burselor având criterii, mecanisme şi proceduri transparente, nediscriminatorii, atent monitorizate.
Universitatea „Titu Maiorescu” dispune de servicii sociale, culturale şi sportive pentru studenţi cum sunt: spaţii de cazare, bază sportivă, diferite servicii de consiliere, care au o administraţie eficientă. De asemenea, U.T.M. oferă servicii variate studenţilor şi dispune de programe speciale pentru asigurarea unei vieţi studenţeşti de calitate, pe care le monitorizează şi le evaluează periodic.
Universitatea asigură şi un pachet de servicii sociale, culturale şi sportive pentru studenţi din care amintim:
- echipe de jocuri sportive, angrenate în competiţii; echipe artistice cu activitate culturală permanentă în Universitate; manifestările „Zilele porţilor deschise”;
- „Balul Bobocilor”, organizarea unor petreceri pentru studenți de Crăciun și de Paște;
- ceremoniile festive de absolvire.
Toate aceste evenimente organizate de U.T.M. asigură şi consolidează o viață studenţească de calitate, activităţile extradidactice ale studenților fiind monitorizate şi evaluate periodic în Senatul Universităţii.