PROCESUL LUI SOCRATE
Motivaţie: Personalitatea complexă a lui Socrate, procesul şi moartea acestuia constituie, la aproape două milenii şi jumătate de la evenimentul din 399 a. Chr., prilejuri de a ne îndrepta atenţia asupra acestora. Procesul lui Socrate este un proces intentat gândirii, care cercetează adevărul dincolo de imaginea impusă societăţii de către mediocritatea conducătoare.
Concluzii: Condamnarea lui Socrate impune două concluzii: judecând după regulile actuale, procesul a fost o eroare juridică, dar, plecând de la ceea ce scria Tucidide că le-ar fi spus atenienii celor de pe Insula Melos, a fost un act de normalitate, că, „aşa după cum toţi ştim, cei mari fac ceea ce pot, iar cei mici suferă ceea ce trebuie să sufere” (Tucidide, Războiul peloponesiac, non vidi). Corupţia, invidia, martorii falşi au existat dintotdeauna, ceea ce şi prin această punere în scenă s-a demonstrat. Socrate, în ciuda finalului tragic (pentru noi, cei de azi – n.m.), îşi impune punctul de vedere prin discipolii săi: Xenofon, Platon etc.
