CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ DE DREPT, STUDII EUROPENE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE – EDIȚIA A III-A
Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Drept, București, 21-23 aprilie 2015
Tema: DREPTUL ÎNTRE MODERNIZARE ȘI TRADIȚIE. IMPLICAȚII ASUPRA ORGANIZĂRII JURIDICE, POLITICE, ADMINISTRATIVE ȘI DE ORDINE PUBLICĂ
PROGRAMUL CONFERINȚEI
Cu o experienţă de aproape un deceniu în organizarea conferinţei internaţionale “Educaţie şi creativitate pentru o societate bazată pe cunoaştere”, desfăşurată în colaborare cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU din Bucureşti a lansat, în anul 2013, o nouă provocare ştiinţifică prin organizarea Conferinţei Internaţionale de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale. La primele ediții au fost prezentate peste 180 de lucrări științifice ale unor reputați profesori, cercetători și doctoranzi din România și din străinătate. Desfășurate trilingv, în română, engleză și franceză, cele doua editii s-au bucurat de prezența a peste 10 profesori de la universități din Spania, Italia, Franța, Israel.
Volumele editate in cadrul celor doua editii ale conferintei, realizate la Editura Hamangiu, au fost distribuite fiecărui participant la începerea lucrărilor și, ulterior, au fost distribuite la cei mai reputați profesori din România, precum și în bibliotecile universitare. Volumele au ISBN 978-606-678-642-3 si, respectiv, ISBN 978-606-27-0020-1.
Conferinţa internaţională de drept îşi propune să reunească laolaltă oameni de ştiinţă din structura academică, cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi, şi nu în ultimul rând, practicieni ai dreptului, pentru a face schimb şi a împărtăşi experienţele şi rezultatele lor de cercetare cu privire la cele mai diverse aspecte legate de reformarea legislaţiei în spiritul noilor curente naţionale, europene şi internaţionale, precum şi pentru a discuta despre provocările practice întâlnite şi soluţiile adoptate.
Avem credinţa sinceră că această importantă manifestare ştiinţifică va fi una dintre cele mai prestigioase evenimente din calendarul juridic naţional, cu ecou internaţional, oferind o oportunitate pentru discutarea problemelor de actualitate, care afectează comunitatea juridică, urmărind să evidenţieze noi soluţii şi interpretări.
Într-o lume în care sistemele juridice interferează tot mai mult, tradiţia juridică necesită o upgradare perpetuă pentru a răspunde diversităţii.Conferinţa pleacă de la ideea că LEGEA nu se dezvoltă abstract, ci este modelată de societate, de realitatea economic-socială, de medii intelectuale, culturale şi lingvistice, dar mai ales de necesităţi imediate şi de imprimarea unor soluţii adecvate.
Vă invităm să fiţi o fereastră deschisă a noilor interpretări.
Această conferință este organizată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/141699, proiect strategic ID 141699, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Prezentarea lucrărilor conferinței se va desfășura pe următoarele secţiuni: Drept privat; Drept public; Drept penal și Drept european.
Organizarea şi desfăşurarea Conferinţei Internaţionale de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale-2015 se realizează în parteneriat cu Editura Hamangiu.
Conferinţa se va desfăşura în Bucureşti, la sediul Facultăţii de Drept-Universitatea Titu Maiorescu, din Calea Văcăreşti nr.187, sector 4.
Informaţii privind Conferinţa găsiţi pe site-ul Universităţii Titu Maiorescu/Facultatea de Drept: www.utm.ro.
Contact: Ispas Petruța-Elena – 0720.000.618; conferinta.drept@univ.utm.ro,
TERMENE
- Expedierea studiului: 9 februarie 2015 (expedierea studiului se va face în limba engleză şi în limba română)
- Notificarea acceptării studiului propus: 2 martie 2015
- Publicarea programului conferinţei: 8 aprilie 2015
- Desfăşurarea Conferinţei: 21-23 aprilie 2015