Universitatea Titu Maiorescu  – excelență și performanță academică

 

Prof.univ.dr. Daniel Cochior

Aparținem unei Universități al cărei mesaj academic, profesional și social se vrea unul sonor. Universitatea noastră, prin denumire, este plasată sub autoritatea spirituală a lui Titu Maiorescu, părintele culturii și civilizației românești moderne.

În cei 30 de ani de existență, Universitatea Titu Maiorescu a devenit una dintre universitățile cu cele mai diversificate domenii şi specializări cu programe de studii de licenţă, de masterat şi de doctorat. Pe băncile ei s-au format generaţii de studenţi care și-au dezvoltat ulterior cariera profesională în domeniile: drept, medicină, medicină dentară, farmacie, informatică, ştiinţe economice, psihologie, științe ale comunicării şi relaţii internaţionale.

Viziunea Universității Titu Maiorescu reprezintă capacitatea ei intrinsecă de a-și proiecta direcția dorită de dezvoltare peste timp. Responsabilitatea majoră a membrilor comunității academice maioresciene este acea de a contura modul în care Universitatea va arăta și va funcționa, felul în care va performa în fața provocărilor educaționale și științifice.

Încrederea în viabilitatea proiectului pe care l-am propus în programul managerial 2020-2024 provine din determinarea de a construi împreună o Universitate pentru viitor. Păstrând tradiția, valorificând diversitatea și bazându-ne pe efortul comun, cred că este posibil ca această construcție să fie de mare succes.

Trebuie să fim conștienți cu toții că rolul nostru, al cadrelor didactice, în viața studenților și în viața comunității nu se suspendă și că datoria noastră fundamentală este aceea de a garanta dreptul la învățătură și la educație și în acestă perioadă de excepționalitate, generată de pandemia cu SARS-CoV-2. Cadrele didactice și studenții universității noastre trebuie să transforme această perioadă într-o experiență la finalul căreia să ne regăsim cu toții mai înțelepți și mai puternici.

Obiectivul nostru prioritar a fost și va rămâne asigurarea excelenței în educație, cercetare și inovare. În acest mod putem accede la poziția de lider național recunoscut în învățământ și în cercetarea universitară.

Cu prețuire și aleasă considerație,
Prof. Univ. Dr. Daniel Cochior