Prin Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4160/2003 s-a aprobat înfiinţarea în cadrul Universităţii a Departamentului Pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), care a fost reorganizat conform Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului nr. 5745/13.09.2012, în Departament de Specialitate cu Profil Psihopedagogic (DSPP). Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică, Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic al Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti (forma de învăţământ IF) a fost acreditat de către Consiliul ARACIS la data de 31.10.2013 în baza Raportului de evaluare al Comisiei de experţi permanenţi de specialitate şi a Fişelor de evaluare înregistrate la ARACIS cu nr. 977/24.10.2013.
Raţiunea de a fi a DSPP al Universităţii Titu Maiorescu, evocată şi confirmată în plan social, este formarea cadrelor didactice necesare pentru toate specialităţile/disciplinele din învăţământul primar, secundar şi superior, de a concepe şi proiecta activităţi care să contribuie la creşterea competitivităţii resurselor umane implicate în activităţile educative pe piaţa muncii. În această perspectivă axiologică, metodologică şi practică, DSPP proiectează şi dezvoltă competenţe de formare iniţială şi continuă la niveluri de excelenţă, valorificabile de-a lungul întregii cariere didactice în sensul educaţiei permanente şi al autoeducaţiei. De aceea, în centrul misiunii Departamentului DSPP, UTM se află susţinerea şi dezvoltarea tinerilor pentru atingerea competenţelor definite de către profilul ocupaţional al unui cadru didactic axat pe gândire reflexivă, dezvoltare profesională continuă, autonomie, responsabilitate, creativitate şi exprimarea propriilor opinii.
DSPP îşi fundamentează activitatea pe un plan strategic care are drept obiectiv prioritar formarea şi dezvoltarea profilului cadrului didactic la niveluri de exigenţă specifice Uniunii Europene, în contextul deschis, propriu societăţii bazate pe cunoaştere. Acţionând într-un context social deschis care solicită angajare prospectivă la niveluri de competenţă superioare, DSPP îşi propune să devină principalul vector de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice necesare sistemului de învăţământ din România pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu şi lung.
Departamentul satisface cererea, venită în primul rând din partea comunităţii locale, de formare iniţială a cadrelor didactice pentru învăţământul preşcolar, primar, secundar şi superior la standardele de calitate existente în învăţământul european. Departamentul urmăreşte instrumentarea viitorilor absolvenţi sub raport pedagogic, psihologic şi psiho-social, formarea competenţelor de proiectare pedagogică, metodologică, evaluativă, de comunicare, de identificare şi rezolvare a conflictelor interumane/situaţiilor problemă apărute în procesul didactic.