Facultatea de Drept 

Universitatea Titu Maiorescu din București

București, 13-14 mai 2025 

 

Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene și
Relaţii Internaţionale
Ediția a XIII-a cu tema „Cartografierea dreptului între vid legislativ, exces normativ și noile frontiere juridice în era digitală”

 

 

Anunț prelungire termen expediere studiu

 

Vă anunțăm prelungirea termenului de expediere a studiului la Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale cu tema „Cartografierea dreptului între vid legislativ, exces normativ și noile frontiere juridice în era digitală” din 13-14 mai 2025 prin prelungirea acestuia până în data de 15 aprilie 2025.

TERMENE

• Expedierea studiului-termen limită: 15 aprilie 2025 (expedierea studiului în limba română și in limba engleză cu respectare cerințelor de redactare);

• Notificarea acceptării studiului propus: 25 aprilie 2025;

• Termen pentru transmiterea lucrării în limba engleză, inclusiv cu modificările solicitate de recenzori: 02 mai 2025;

• Desfășurarea Conferinței: 13-14 mai 2025.

 

 

Cu o vastă experienţă în organizarea de manifestări științifice internaționale, Universitatea Titu Maiorescu a lansat, în anul 2013, o nouă provocare ştiinţifică prin organizarea Conferinţei Internaţionale de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale. La primele ediții au fost prezentate peste 700 de lucrări științifice ale unor reputați profesori, cercetători și doctoranzi din România și din străinătate. Desfășurate trilingv, în română, engleză și franceză, cele douăsprezece ediții s-au bucurat de prezența a peste 50 profesori de la universități din Spania, Italia, Franța, Israel, Polonia, Bulgaria, Maroc, Germania si India.

Volumele editate în cadrul primelor opt ediții ale conferinței, realizate la Editura Hamangiu au fost distribuite fiecărui participant, cât și reputaților profesori de drept din România, precum și bibliotecilor universitare. Volumele au ISBN 978-606-678642-3, ISBN 978-606-27-0020-1, ISBN 978-606-27-0222-9, ISBN 978-606-27-0607-4,  ISBN 978-606-27-0879-5, ISBN 978-606-27-1250-1, ISBN 978-606-27-1474-1, ISBN 978606-27-1595-3, și sunt indexate BDI. Volumele ultimelor patru ediții (2021, 2022, 2023, 2024) au fost publicate la Editura Universul Juridic, având  ISBN 978-606-39-0912-2, ISSN 2668-0203 și ISSN-L 2668-0203, ISBN 978-606-39-1232-0, ISBN 978-606-39-1398-3, ISBN 978-606-39-1501-7 fiind indexate în trei baze de date internaționale, CEEOL HeinOnline si EBSCO.

Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale îşi propune să reunească oameni de ştiinţă din structura academică, cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi, masteranzi, studenţi şi nu în ultimul rând, practicieni ai dreptului și reprezentanți ai profesiilor juridice, pentru a face schimb şi a împărtăşi experienţele şi rezultatele lor de cercetare cu privire la cele mai diverse aspecte legate de reformarea legislaţiei în spiritul noilor curente naţionale, europene şi internaţionale privitoare la tema propusă ediției, precum şi pentru a discuta despre provocările practice întâlnite şi soluţiile adoptate.

Deși scopul reglementării este protecția interesului public și privat, un exces normativ sau dimpotrivă, un vid legislativ pot conduce la confuzie, ambiguitate și dificultăți în aplicarea legii la diferite situații de fapt, ipoteză în care legile și reglementările pot deveni dificil de înțeles și de aplicat pentru cetățeni, organizații și chiar autorități.

Conferința subliniază, totodată, nevoia de a regândi legea ca un instrument de echilibru, protejându-i pe cetățeni inclusiv în fața riscurilor generate de noile tehnologii dar în același timp, încurajând progresul tehnologic. Trăim într-un timp care este marcat de rapiditatea progresului tehnologic, în care legislația privind protecția datelor, inteligența artificială sau drepturile digitale nu acoperă suficient situații practice ce se pot ivi. Astfel, practicieni ai dreptului din toate ariile juridice sunt invitați să-și aducă aportul la identificarea problemelor produse uneori de vidul legislativ, sau, dimpotrivă, urmare excesului de legiferare și creionarea de soluții astfel încât legislația națională să poată atinge viteza schimbărilor aduse de progresul tehnologic, iar dreptul ca sistem de reguli să poată evolua în fața acestor noi realități.

Într-o lume în care sistemele juridice interferează tot mai mult, iar experiența juridică este supusă unor constante evoluții, dorim așadar să analizăm împreună fundamente doctrinare, să descoperim soluții adecvate de practică pe care cercetarea științifică prin reunirea gândurilor și a energiilor creatoare ale acestei conferințe le va genera într-o  upgradare perpetuă și necesară pentru a răspunde diversităţii.

Avem convingerea că această importantă manifestare ştiinţifică va fi una dintre cele mai prestigioase evenimente din calendarul juridic naţional, cu ecou internaţional, oferind o oportunitate pentru discutarea problemelor de actualitate ale universalității patente a dreptului dar de referință pentru societate, mediile economice, culturale şi lingvistice, comunitatea juridică, urmărind să evidenţieze noi soluţii şi interpretări între tradiția legislativă și valorile moderne ce ne însoțesc.

În speranța că tema conferinței este de natură să ne stimuleze apetitul spre zone interdisciplinare și incitante ale cercetării, vă invităm să fiţi parte la dezbaterea celor mai interesante aspecte legate de cartografierea dreptului între vid legislativ, exces normativ și noile frontiere juridice în era digitală .

Prezentarea lucrărilor conferinței se va desfășura în plen și pe secţiuni.

Organizatori:  

  • Instituto Universitario de Estudios Europeos ”Salvador de Madariaga”- Universidade de A Coruña
  • Asociația Facultăților de Drept Latine (AFDL)
  • Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucuresti, Facultatea de Drept
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Drept și Științe Administrative  
  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept 
  • Universitatea „Transilvania” din Brașov, Facultatea de Drept 

Parteneri:

  • Juridice.ro 

Termene:

  • Expedierea studiului-termen limită: 30 martie 2025 (expedierea studiului în limba română cu respectare cerințelor de redactare);
  • Notificarea acceptării studiului propus: 15 aprilie 2025;
  • Termen pentru transmiterea lucrării în engleză, inclusiv cu modificările solicitate de comitetul peer review: 25 aprilie 2025;
  • Desfăşurarea Conferinței: 13-14 mai 2025.

Informații pentru autori:

Studiile vor fi trimise la adresa: lawconference2025@univ.utm.ro (persoane de contact Mădălina Dinu – 0727.277.775, Alina-Monica Axente – 0745.053.322).

Fiecare autor poate participa la Conferința Internațională de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale  cu cel mult două articole (nu se admit articole cu mai mult de 2 coautori). Taxa se achită pe articol. Susținerea articolelor de către autori în cadrul lucrărilor conferinței constituie o cerință imperativă pentru publicarea articolelor în volumul conferinței.

Lucrările conferinței vor fi verificate de un comitet peer review care va analiza dacă lucrarea propusă îndeplinește criteriile de fond și de formă pentru susținerea și publicarea acesteia.

În vederea calificării participării la lucrări aparținând unei conferințe internaționale prezentările se vor desfășura, la cerere, într-o limbă de circulație internațională (limba engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană).

Volumul conferinței va fi publicat la o editură de prestigiu fiind indexată în cel puțin 2 (două) baze de date internaționale recunoscute de Comisia de Drept, CNATDCU.

Taxa de participare:

  • 400 lei pentru publicarea în volumul Conferinței și indexarea în cel puțin 2 (două) baze de date internaționale, recunoscute de Comisia de Drept, CNATDCU.
  • Taxa de participare se achită pe articol. Taxa poate fi plătită cel mai târziu până la data de 30 aprilie 2025.
  • Taxa se va plăti în contul Universității Titu Maiorescu din Bucureşti, în următorul cont deschis la B.C.R. RO49RNCB0546029228350001, Cod fiscal: RO4337662 sau la Casieria Universității Titu Maiorescu – str. Dâmbovnicului nr. 22, sector 4 București (numerar sau cu card bancar).
  • Pe documentul de plata trebuie să existe menţiunea ,,Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale 2025”.
  • Ordinul de plată trebuie comunicat pe adresa de mail: lawconference2025@univ.utm.ro. Taxa de participare nu se restituie în cazul în care recenzorii apreciază că articolul nu poate fi indexat neîndeplinind  condițiile de fond și de formă solicitate de rigorile cercetării științifice.

Notă:

  • Conferinţa se va desfăşura fizic în Bucureşti, la sediul Facultăţii de Drept -Universitatea Titu Maiorescu, din Calea Văcăreşti nr. 187, sector 4 (la cerere și în sistem remote).

 

Informaţii privind Conferinţa găsiţi aici.

Cerințe privind redactarea articolelor click aici!