CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ DE DREPT, STUDII EUROPENE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE, EDIȚIA A IX-A

cu tema

FAMILIA SI PATRIMONIUL FAMILIAL. PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE LEGISLATIVE NAȚIONALE, EUROPENE ȘI INTERNAȚIONALE

Universitatea Titu Maiorescu-Facultatea de Drept

București, 13-14 mai 2021

 

Cu o vastă experienţă în organizarea de manifestări științifice internaționale, Universitatea Titu Maiorescu a lansat, în anul 2013, o nouă provocare ştiinţifică prin organizarea Conferinţei Internaţionale de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale. La primele ediții au fost prezentate peste 600 de lucrări științifice ale unor reputați profesori, cercetători și doctoranzi din România și din străinătate. Desfășurate trilingv, în română, engleză și franceză, cele opt ediții s-au bucurat de prezența a peste 50 profesori de la universități din Spania, Italia, Franța, Israel, Polonia, Bulgaria, Maroc, Germania.

Volumele editate în cadrul celor opt ediții ale conferinței, realizate la Editura Hamangiu, au fost distribuite fiecărui participant și, ulterior, au fost distribuite la cei mai reputați profesori din România, precum și în bibliotecile universitare. Volumele au ISBN 978-606-678-642-3, ISBN 978-606-27-0020-1, ISBN 978-606-27-0222-9, ISBN 978-606-27-0607-4, ISBN 978-606-27-0879-5, ISBN 978-606-27-1250-1, ISBN 978-606-27-1474-1, ISBN 978-606-27-1595-3 și sunt indexate BDI.

Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale,  îşi propune să reunească laolaltă oameni de ştiinţă din structura academică, cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi, masteranzi și  studenţi şi nu în ultimul rând, practicieni ai dreptului, pentru a face schimb şi a împărtăşi experienţele şi rezultatele lor de cercetare cu privire la cele mai diverse aspecte legate de reformarea legislaţiei în spiritul noilor curente naţionale, europene şi internaţionale privitoare la tema propusa ediției, precum şi pentru a discuta despre provocările practice întâlnite şi soluţiile adoptate.

„Familia este cea mai veche dintre toate societăţile şi singura naturală” spunea J.J. Rousseau și în acest an ne-am propus să orientăm efortul nostru științific comun problematicii familiei și complexei structuri a drepturilor și obligațiilor patrimoniale și nepatrimoniale pe care le făurește. Istoricul familiei influențează prezentul ei, atât în privința aspectelor legate de continuitate, cât și asupra acelora referitoare la modificările și întreruperile tradiției. Nici desuetă, nici în colaps, familia demonstrează astăzi vitalitatea și expresivitatea sa, bogată în libertățile dobândite, dar totodată fragilă sub presiunea noilor provocări. Diversitatea normelor dreptului intern, european și internațional incidente familiei și aspirațiilor sale deschide un vortex de libertăți, puteri, drepturi și obligații în reglementarea internă și europeană a familiei generatoare de conflicte și confluențe juridice, care ne invită din culisele cercetării științifice să le explorăm.

Într-o lume în care sistemele juridice interferează tot mai mult, iar experiența juridică este supusă unor constante evoluții, dorim așadar să analizăm împreună fundamente doctrinare, să descoperim soluții adecvate de practică pe care cercetarea științifică prin reunirea gândurilor și a energiilor creatoare ale acestei conferințe le va genera într-o  upgradare perpetuă și necesară pentru a răspunde diversităţii.

Avem convingerea că această importantă manifestare ştiinţifică va fi una dintre cele mai prestigioase evenimente din calendarul juridic naţional, cu ecou internaţional, oferind o oportunitate pentru discutarea problemelor de actualitate ale familiei și a raporturilor juridice ce se nasc în jurul acestei structuri spontane, dar de referință pentru societate, mediile economice, culturale şi lingvistice,  comunitatea juridică, urmărind să evidenţieze noi soluţii şi interpretări.

Așadar, vă invităm să fiţi parte la dezbaterea celor mai interesante teme juridice naționale și internaționale.

Prezentarea lucrărilor conferinței se va desfășura în plen și pe secţiuni

Parteneri: Societatea Română de Drept European, Asociația Română de Drept și Afaceri Europene și Juridice.ro.

Informaţii privind Conferinţa găsiţi pe site-ul Universităţii Titu Maiorescu/Facultatea de Drept-www.utm.ro.

TERMENE

  • Expedierea studiului-termen limită: 18 aprilie 2021(expedierea studiului în limba română) ;
  • Notificarea acceptării studiului propus: 28 aprilie 2021;
  • Termen pentru transmiterea lucrării în engleză, inclusiv cu modificările solicitate de recenzori: 13 mai 2021;
  • Desfăşurarea Conferinţei: 13-14 mai 2021;
  • Volumul conferinței va fi editat până în data de 31 mai 2021 și va putea fi ridicat de participanți de la sediul Facultății de Drept.

INFORMAŢII PENTRU AUTORI

Studiile vor fi trimise la adresa: lawconference@univ.utm.ro

persoane de contact Felicia Maxim-0766527675, Mădălina Dinu -0727.277.775

Fiecare autor poate participa la Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale  cu cel mult două articole (nu se admit articole cu mai mult de 2 coautori). Taxa se achită pe articol. Susținerea articolelor de către autori în cadrul lucrărilor conferinței constituie o cerință imperativă pentru publicarea articolelor în volumul conferinței.

Taxa de participare:

350 lei pentru publicarea în volumul Conferinței și indexarea în două baze de date internaționale, recunoscute de Comisia de Drept, CNATDCU.

Taxa de participare se achită pe articol. Taxa poate fi plătită cel mai târziu până la data de 13 mai 2021.

Taxa se va plăti în contul Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti, în următorul cont deschis la B.C.R. RO49RNCB0546029228350001, Cod fiscal: RO4337662 sau la Casieria Universitatii Titu Maiorescu-str.Dambovnicului, nr.22, sector 4 București (numerar sau cu card bancar)

Pe documentul de plata trebuie să existe menţiunea ,,Conferinţa Internaţională de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale 2021”.

Ordinul de plată trebuie comunicat pe adresa: lawconference@univ.utm.ro

Taxa de participare nu se restituie în cazul în care recenzorii apreciază că articolul nu poate fi indexat neîndeplinind  condițiile de fond și de formă solicitate de rigorile cercetării științifice.

 


Notă:

În contextul actual existent la nivel național și internațional, Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu vă aduce la cunoștință că ediția a IX-a a Conferinței Internaționale de Drept, Studii Europene și Relații Internaționale se va organiza în data de 13-14 mai 2021 prin mijloace de comunicare care să asigure respectarea normelor pandemice pentru toți participanții.

În cazul în care prevederile legale și condițiile existente la nivel național permit organizarea acestui eveniment fizic, Conferinţa se va desfăşura în Bucureşti, la sediul Facultăţii de Drept -Universitatea Titu Maiorescu, din Calea Văcăreşti nr.187, sector 4.